Polițiștii rutieri au cercetat pe strada Vînători de Munte din Târgu Ocna un accident de circulație, în urma căruia o femeie de 76 de ani a suferit vătămări corporale.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de mers înapoi și a surprins și accidentat o femeie de 76 de ani, care se afla în spatele autovehiculului.
Femeia a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale.
Ambele părți implicate în eveniment au fost testate cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.