Provident Financial România anunță lansarea programului Bursele stART, în parteneriat cu Școala de Valori și cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. Prin acest program, 50 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, talentați la muzică, pictură sau desen, vor beneficia, în perioada 1 noiembrie 2014 – 31 octombrie 2015, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor.
“Suntem încântați să lansăm programul Bursele stART, prin care vom sprijini oportunitățile de dezvoltare a tinerilor talentați din România pentru a le oferi posibilitatea să-și cultive talentul artistic. Am pornit de la o nevoie reală, pe care am descoperit-o în interacțiunea permanentă cu clienții noștri, și de la studii care ne-au oferit o imagine clară asupra așteptărilor pe care comunitățile locale le au în ceea ce privește implicarea mediului de afaceri”, a declarat Silvia Popescu, Director de Comunicare și Relații Externe în cadrul Provident Financial România.
Susținerea copiilor și a tinerilor este o prioritate pentru 49% dintre români, inclusiv prin burse de studiu sau programe de dezvoltare a tinerilor talentați, potrivit unui sondaj realizat anul trecut de Ipsos Research la inițiativa Provident Financial România, pe un eșantion reprezentativ de 400 de respondenți.
“Credem că puterea de transformare a unei societăți stă în educație și în tineri și astfel am pornit Bursele stART, un program care își propune să susțină adolescenții în procesul de construire a caracterului și să dovedească tinerilor care vor să-și dezvolte talentul că pot reuși urmându-și pasiunea pentru artă”, a declarat Dragoș Belduganu, Director Programe Sociale în cadrul Școlii de Valori.
Programul Bursele stART se adresează tinerilor care studiază muzică, pictură sau desen în liceele şi colegiile de artă sau palatele și cluburile copiilor din România și au obținut premii la concursuri naționale sau internaționale de arte. Tinerii au posibilitatea să beneficieze de una dintre cele 15 burse în valoare de 500 de euro acordate pentru pictură, 15 burse în valoare de 500 de euro pentru desen sau 20 de burse în valoare de 1.000 de euro acordate pentru muzică. Dosarele de înscriere pentru burse pot fi depuse până pe 15 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 1 noiembrie.
Tinerii talentați au posibilitatea să afle toate informațiile despre acest program din paginile oficiale Bursele stART de pe ScoaladeValori.ro și Provident.ro, precum și din spoturile Pian, Pictură și Desen, parte a campaniei lansate de Provident pentru susținerea Burselor stART.
Programul Bursele stART face parte din strategia amplă de responsabilitate socială a Provident Financial România. În cei opt ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 230 de milioane de euro, din care peste 700.000 de euro în proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate și susținerea tinerilor talentați.