Polițiștii băcăuani au constatat 11 infracțiuni și au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unor acțiuni desfățurate în mediul rural, în zona barurilor și discotecilor.
Polițiști de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice și de acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat, în noaptea de 30/31 ianuarie a.c., în zona barurilor și discotecilor din mediul rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, care aduc atingere siguranței cetățenilor, ordinii și liniștii publice.
Acțiunile s-au desfășurat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.
Polițiștii au verificat 58 de unități economice, au legitimat aproximativ 200 de persoane și au verificat peste 130 de autovehicule.
Au fost constatate 11 infracțiuni, din care 7 în flagrant delict și fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32 720 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3 000 de lei față de administratorul unei societăți comerciale pentru neasigurarea cu personal propriu sau specializat a ordinii şi liniştii publice.
Față de alte 17 persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice iar în două cazuri s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.