Acţiuni în cazul anchetei epidemiologice desfăşurate de DSVSA Bacau şi DSP Bacau referitoare la Escherichia Coli

Inspectori DSVSA şi DSP Bacau au demarat acţiunea de prelevare de probe, care au fost transmise spre analizare către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV).

Inspectorii DSP si DSVSA Bacău au controlat toate sursele de alimente pe care le-a avut la îndemână familia fetitei îmbolnăvite în urmă cu zece zile si care acum s-a întors acasă. Au fost ridicate probe de la familiile care s-au aprovizionat cu ouă, lactate, carne si fructe din aceleasi surse, unele autorizate – supermarketuri, altele neautorizate provenite din gospodaria particulara.laborator

În acest moment, se mai asteaptă rezultate finale ale unor analize, dar primele informatii arată că bacteria E.Coli a fost identificată în carnea de pasare provenită din gospodaria particulara. In acest caz rezultatul analizelor este partial pozitiv.

La următoarele alimente, testele au iesit negative: ouăle, laptele, iaurtul. Se mai asteaptă rezultatele finale în cazul cărnii de iepure si pasare, fructe , legume si apa potabila  provenite din supermarket.

Pentru produsele provenite din gospodaria proprie sau comparate din surse neautorizate responsabilitatea apartine celor care se aprovizioneaza din aceste surse. In acest caz bănuim o manipulare neigienică a alimentelor, respectiv carnea de pasăre, mai ales la eviscerare, existand riscul de contaminare fecala.

Toate aceste date sunt puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a fi utilizate în ancheta epidemiologică pe care o desfăşoară.

Referitor la Escherichia Coli (E.coli) – este o bacterie care se gaseste de obicei in intestinele oamenilor, dar si la animalele cu sange cald. Cele mai multe tulpini ale acestei bacterii sunt inofensive.          Exista, totusi, unele tulpini, precum cel al „enterohemoragiei E.coli” (EHEC), care pot provoca toxiinfectii alimentare severe.

Se transmite la oameni prin consumarea alimentelor contaminate, in special legumele si fructele crude (nefierte, nepreparate) sau a laptelui crud. Infectarea cu EHEC a fost recunoscuta la nivel mondial in 1982, dupa izbucnirea unei epidemii in SUA.

EHEC produce toxine, care sunt cunoscute si sub numele de „verotoxine” sau „Shiga-toxine”, din cauza asemanarii cu toxinele provocate de „dizenteria Shigella”. EHEC poate rezista la temperaturi care cresc de la 7 grade Celsius pana la 50 de grade Celsius, valoare optima acestui mediu fiind de 37 de grade Celsius

DSVSA Bacau recomanda urmatoarele masuri:

  • spalarea temeinica a mainilor cu apa si sapun dupa folosirea toaletei, dupa atingerea animalelor sau dejectiei animalelor, inainte si dupa schimbarea scutecelor, inainte si dupa prepararea mancarii (in special dupa atingerea de carne cruda, oua in coaja, etc)
  • spalarea sub jet de apa a fructelor si legumelor proaspete,
  • tratamentul termic corespunzator al carnii si a carnii tocate inainte de consum (cel putin 70 C timp de 2 minute in interiorul carnii)
  • depozitarea separata a carnii proaspete de alte alimente, precum si utilizarea de tocatoare diferite de cele folosite pentru prepararea altor alimente
  • fierberea laptelui proaspat (crud) inainte de consum
  • evitarea manipularii in conditii de igiena precara a alimentelor
  • persoanele care prezinta simptomatologie caracteristica bolilor cu transmitere infectioasa sa evite prepararea si servirea hranei.

Adauga un comentariu

*