Proprietăţile neştiute ale leuşteanului

leusteanDespre leuştean ştim cu toţii că este o plantă aromatică de origine mediteraneană, cunoscută şi apreciată în scop culinar. Însă, tot din acele vremuri, această plantă este utilizată şi în medicina tradiţională. Ea are numeroase proprietăţi benefice pentru organism. Iată cum te poate ajuta!

A fost dovedit faptul că leuşteanul poate regla tensiunea arterială. Iată cum se foloseşte în acest scop: se macină 3 linguri de leuştean în râşniţă. Această pulbere se împarte în trei şi se ia o parte înainte de micul dejun, o altă parte la prânz şi cealaltă înainte de culcare. Pulberea de leuştean ajută şi la ameliorarea colicilor abdominale.

Vindecă cinstitele

De asemenea, leuşteanul poate trata cistitele. Dacă aveţi o astfel de problemă trebuie să faceţi un decoct de rădăcină de leuştean. Iată cum se prepară: 4 rădăcini de leuştean se pun la fiert în apă cât să le acopere şi se lasă pe foc timp de 30 de minute.

Se consumă 3 căni pe zi din zeama în care a fiert rădăcina de pătrunjel. Este bine de ştiut că decoctul de leuştean poate învinge şi simptomele neplăcute de la menopauză.

Reglează ciclul mentrual.

Pe de altă parte, leuşteanul creşte pofta de mâncare, e un bun diuretic, stimulează funcţia hepato-biliară şi reglează ciclul menstrual. Şi asta nu e tot.

Mai are şi alte proprietăţi excelente: are acţiune antiparazitară, antibacteriană şi antiinflamatorie. În plus, este şi un bun cicatrizant în afecţiuni cutanate.

Tratează bronşitele acute

Specialiştii în domeniu mai spun că leuşteanul este un bun remediu în bronşitele acute. Este indicat să-l folosiţi şi în cazuri de constipaţie.

Bun în caz de psoriazis

Leuşteanul se poate folosi şi în uz extern. De exemplu, amelioreată psoriazisul şi durerile reumatice.

Excelent în bolile cardiace

Această plantă este excelentă şi în bolile cardiace. În această situaţie se recomandă infuzia de leuştean. Iată cum se prepară:  puneţi o linguriţă  cu vârf  de pulbere la o cană de apă clocotită care se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoară, se beau 2-3 căni pe zi.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*