In 1173 incepe constructia unei clopotnite care avea sa devina Turnul inclinat din Pisa. In 1483 Capela Sixtina din Roma este deschisa oficial, cu celebrarea unei Liturghii. In 1942 liderul indian Mahatma Gandhi este arestat in Bombay de fortele britanice. In 1945 orasul japonez Nagasaki este devastat de o bomba atomica, Fat Man, aruncata din […]
Arhive pentru august 2016
Vreme caldă în următoarele două săptămâni
Următoarele două săptămâni se vor caracteriza, din punct meteorologic, printr-un regim termic în general cald, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la 30 – 33 de grade în zona Munteniei și a Olteniei, dar și instabilitate atmosferică accentuată în intervalul 10 – 14 august, conform prognozei întocmite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă în […]
Rata absorbției curente a fondurilor europene a rămas la 76,69%, în iulie
Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a rămas, în iulie, la același nivel ca în luna precedentă, respectiv la 76,69% pe cadrul financiar 2007-2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE), relateaza AGERPRES. Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde de euro, în 31 iulie. În ceea […]
Hiperhidroza – diagnostic şi tratament
Interacţiunea socială reprezintă motorul activităţii noastre iar aspectul agreabil o cerinţă. Contactul direct interpersonal impune anumite reguli. Transpiraţia, deşi este un mecanism propriu corpului nostru prin care îşi asigură controlul temperaturii poate fi foarte supărătoare atunci când este prezentă în exces, condiţie denumită hiperhidroză. Cât de neplăcute sunt palmele ude când ne strângem mâna sau […]
Simptome care arată că ai probleme cu ficatul
Unul dintre cele mai importante organe ale corpului, ficatul ajută la eliminarea toxinelor, la sintetizarea carbohidraţilor şi a lipidelor şi transformă vitaminele în energie. De aceea este esenţial să recunoşti simptomele care ar putea indica existența unei boli. Oboseală accentuată Este normal să te simţi obosit din când în când, însă în momentul în care […]
Alimente care accentuează senzaţia de foame
Îţi este foame? Atunci nu ar trebui să mai stai pe gânduri şi să mănânci. Dar dacă îţi este foame după ce abia te-ai ridicat de la masă? Este o situaţie mult mai des întâlnită decât ai crede. Foamea este rezultatul unor procese complexe care se petrec în stomac, intestine, creier, pancreas şi fluxul sanguin […]
Horoscopul saptamanii 8-14 august 2016
BERBEC Vi se fac declaratii de iubire, iar situatia va face placere si chiar va laudati. Miercuri, incercarea de a va sustrage de la o parte din activitati nu are succes si ramaneti cu buzunarele goale. Primiti pe neasteptate o mica suma de bani cu care nu stiti pe moment ce sa faceti. Joi, declarati […]
Semnificatiile zilei de 8 august
Astazi este Ziua Internationala a Pisicii, sarbatorita incepand cu anul 2002. Aceasta zi este considerata o oportunitate de a celebra legatura dintre om si pisica – cel mai popular animal de companie din lume. Initiata de catre Fondul International pentru Bunastarea Animalelor (IFAW) si alte grupuri pentru drepturile animalelor, se bucura, de la an la […]
Ionuț Iftimoaie a devenit campion mondial al versiunilor Superkombat și WKN în fața a 30.000 de oameni
Ionuț Iftimoaie este noul campion în versiunile Superkombat și WKN la categoria super cruiser după ce a revenit din retragere pentru un ultim meci și l-a învins pe deținătorul centurilor, Jorge Loren, în cadrul galei Superkombat de la Comănești, eveniment care a stabilit și un record european din punct de vedere al spectatorilor, cu peste […]
Fructele care conţin cel mai mult şi cel mai puţin zahăr
Fructele sunt fără îndoială o parte importantă a unei diete sănătoase, dar zahărul, mai ales în cantităţi mari, este rău pentru sănătate. Zaharurile simple din fructe furnizează organismului un aport important de nutrienţi şi împiedică depunerea grăsimilor când sunt consumate în cantităţi moderate. Beneficiile consumului de fructe potasiul din fructe poate reduce riscul de boli […]
Injecţiile cu acid hialuronic, cheia rejuvenării faciale
Produsele cosmetice de pe piaţă ne promit un aspect al pielii întinerit şi sănătos, iar dermatologii recunosc, că este un singur ingredient care chiar funţionează şi revoluţionează modul în care avem grijă de tenul nostru. Acela este acidul hialuronic. Tratamentele de acest fel, nu numai că dau un aspect mai întinerit, dar sunt benefice şi […]
Semnificatiile zilei de 7 august
In 1782 George Washington infiinteaza “Insigna de Merit Militar”, destinata decorarii soldatilor raniti pe campul de lupta, decoratie devenita ulterior “Inima Purpurie”. In 1864 se infiinteaza Primaria Bucuresti, iar primul primar ales va fi Barbu Vladoianu. In 1908 este descoperita, in Willendorf, Austria Inferioara, statuia din calcar “Venus din Willendorf”, sculptura datata in perioada 25.000 […]
Comentarii recente