Ce ne face nesiguri? Cum ne afectează nesiguranță? De unde vine? Ce putem face ca să o depășim? Răspunsuri de la psihologul Irina Calomir.
Ce sunt, de fapt, nesiguranțele
Nesiguranțele pot fi definite ca niște voci interioare sau, dacă vreți, ca niște ochelari prin care vedem propria persoană și lumea înconjurătoare.
Sunt legate de valoarea noastră personală (nu sunt suficient de bun), de valoarea lucrurilor pe care le facem (nu sunt în stare să fac/sa creez un lucru valoros) cât și de valoarea lucrurilor pe care le merităm, la care avem dreptul (nu merit să fiu iubit, nu merit relații de bună calitate).
Mai exact, se manifestă atât în relație cu noi înșine cât și în relația profesională sau cea de cuplu.
Dacă ne gândim la vocile interioare, putem să ne gândim și la câteva exemple: „ești neatractiv”, „ești prost”, „nu ești în stare”, „ești diferit de ceilalți”, „ești un eșec”, „nu poți să faci nimic bine”, „nimeni nu te va iubi vreodată”, „ești gras”, „ești urât”, „nu vei fi în stare să ai prieteni adevărați”, „dacă ceilați te-ar cunoaște cu adevărat, nu te-ar plăcea”, „nimeni nu te poate iubi”, „de ce să încerci dacă sigur nu îți va ieși”.
Exemplele pot continua, iar din nefericire, aceste voci sunt atât de prezente în noi și ne sunt atât de familiare din cauză că am trăit cu ele aproape dintotdeauna, făcând dificil procesul de a le diferenția de noi.
Noi nu suntem vocile noastre interioare și credințele noastre, ci doar suntem puternic influențați de ele.
De unde vin nesiguranțele
Cele mai multe dintre nesiguranțe apar din neîndeplinirea nevoii de atașament a copilului. Până la 18 luni, cu precădere, se manifestă pregnant această nevoie care poate fi descompusă în nevoia copilului de a fi în siguranță, de a fi văzut, auzit și liniștit.
Lipsa unui părinte poate genera în mintea copilului gaânduri distructive. Spre exemplu, că este ceva în neregulă cu el.
În același timp, un părinte intruziv poate crea probleme legate de modul în care copilul și viitorul adult va interacționa cu ceilalți.
La fel, un părinte care laudă foate mult copilul și se concentrează pe rezultele obținute de copil, poate avea efecte negative asupra modului în care copilul se privește și se acceptă.
Nesiguranțele se instalează și prin interiorizarea vocilor părinților sau ale îngrijtorilor. De exemplu etichetările: „ești obraznic”, „ești rău”, sau adresările de tipul „nu ești în stare să faci nimic cum trebuie” sau „știam că nu mă pot baza pe tine” sunt preluate de copil și prin expunere un timp îndelungat la ele, sunt interiorizate de acesta și devin propria voce internă.
Devin modul în care copilul se percepe pe el însuși. Nu în ultimul rând, copilul are ca model părinții, comportamentele acestora și modul în care ei se raportează la ei înșiși si la mediu, existând o mare probabilitate să preia neiguranțele acestora.
Modul în care tatal reacționează la greșeală, poate cu critică față de propria persoană, sau modul în care mama își acceptă propria persoană și imaginea corporală pot fi exemple pe care copilul le interiorizează.
Astfel, fără să ne dăm seama, preluăm din mediu și din relațiile cu părintii un bagaj emoțional care devine modul în care noi ne privim pe noi înșine și privim lumea, care devine setul nostru de convigeri și credințe.
Ce avem de făcut
Ca în orice altă situație, conștientizarea este primul pas pe care este nevoie să îl faci. Faptul că citești acest articol, poate însemna că deja l-ai facut…
În al doilea rând este nevoie să conștientizezi că aceste voci sunt cu tine de foarte multă vreme, fac parte din tine, iar procesul de identificare, flexibilizare și scădere a impactului lor asupra ta este unul lung și dificil, dar nu imposibil.
O cale cunoscută este de a te implica în acest proces alături de un terapeut care să te ghideze. Iar dacă acest gând nu este foarte clar concretizat, sunt câteva lucruri pe care le poți face singur.
Fii atent la tine, fii prezent în interacțiunile pe care le ai ca să poți identifica ceea ce mintea (vocile interioare) îți transmit. Atunci când ataci, sau când devii defensiv, ce îți spune mintea? Ce convingere te face să reacționezi?
Pe măsură ce ai identificat vocile interioare și credințele tale, notează-le și apoi transformă-le.
Dacă vocea interioară, respectiv credința ta, este „nu sunt bun de nimic”, noteaz-o și transform-o în „nu ești bun de nimic”. Sau transformă „sunt un leneș” în „ești un leneș”.
Acest pas ne ajută în separarea noastră ca persoană de convingerile pe care ni le-am format de-a lungul timpului.
Apoi, pe masură ce ești familiarizat cu acest exercițiu, întreabă-te cum te simți, care sunt emoțiile pe care le trăiești în momentele în care vocile nesiguranței se fac auzite.
Gândește-te când te-ai mai simțit așa, în ce situații din prezent sau din trecut ai trăit aceleași emoții. Încearcă să identifici vocile sau momentele din copilărie care îți transmiteau aceste lucruri.
Scopul nu este de a găsi un vinovat, ci mai degrabă de a înțelege lucrurile prin care ai trecut și de a găsi o explicație și o coerență pentru convingerile pe care le ai.
Un alt pas important este de a găsi contra-argumente raționale pentru aceste convingeri.
De exemplu, dacă convingerea ta este ca nu ești bun de nimic, ia-ți câteva momente și notează argumentele pe care le ai împotriva acestei convingeri. În timp, va fi un exercițiu pe care îl vei putea face mental și îți va fi mult mai la îndemană.
Dacă ai alocat suficient timp acestui proces, atunci știi să identifici convingerile, să le separi de tine și să fii conștient de faptul că sunt un rezultat al minții și nu o realitate.
Apoi poți să treci la etapa următoare, în care faci un plan de acțiune, mai exact să faci lucruri pentru a-ți atinge scopurile și obiectivele, chiar dacă mintea ta îți spune că nu poți, nu ești în stare, nu vei reuși.
Schimbarea nu este ușoară, este un drum cu suișuri și coborâșuri, iar cel mai important lucru este să fii răbdător și blând cu tine.
Sursa: www.psychologies.ro
