„Am văzut pe feţele oamenilor bucuria întâlnirii cu Maica Domnului“

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica Precista din Bacău. 

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica Precista din Bacău, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Oamenii care au participat la slujbă s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ.”A binevoit Dumnezeu ca şi în acest an să cinstim praznicul Adormirii Maicii Domnului. Ca în toate părţile lumii, Maica Domnului este cinstită şi de poporul român, care are o mare nădejde la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Acest lucru reiese din modul în care fiecare regiune a ţării sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului. Oamenii merg la biserică sau în pelerinaje. Credincioşii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au o mare evlavie la Maica Domnului pe care şi-o exprimă cu precădere în jurul praznicului de pe 15 august. Adormirea Maicii Domnului, precedată de două săptămâni de post, este ca o sărbătoare de Paşti. Am observat că în bisericile noastre au venit foarte mulţi credincioşi, mai ales că data de 15 august este sărbătoare legală. În Roman şi Bacău avem două biserici importante ridicate în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Marţi seara ne-am rugat alături de preoţi şi credincioşi în Biserica Precista din Roman, iar astăzi (n.r. ieri) am participat la sărbătoarea Bisericii Precista din Bacău. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost adusă la Bacău icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Acest pelerinaj are loc de zece ani, încă de pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Prezenţa icoanei sfinte de la Mănăstirea Neamţ oferă o conotaţie aparte sărbătorii Adormirii Macii Domnului de la Bacău. Tot Bacăul s-a concentrat în aceste zile în jurul bisericii voievodale din oraş şi în jurul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Au venit foarte mulţi credincioşi, ceea ce înseamnă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cinstită. Am văzut pe feţele oamenilor bucuria întâlnirii cu Maica Domnului, mai ales că se confruntă cu greutăţi, griji, necazuri, instabilitate, boli s.a. Ei au venit cu evlavie la Fecioara Maria să se roage pentru izbăvirea de necazuri. Credincioşii au fost îndemnaţi să găsească mereu legătura cu Maica Domnului, întrucât este izbăvitoarea şi mijlocitoarea noastră”, a spus PS Ioachim Băcăuanul.

Adauga un comentariu

*