Horgeşti: Accident rutier soldat cu victime

In timp ce Adrian L., de 25 de ani, din comuna Gârleni, conducea un autoturism pe DJ 252 A, în afara localităţii Horgeşti, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar de Ionuţ A.,de 29 de ani, din comuna Horgeşti. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei pasageri din autoturismul condus de Ionuţ A., care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale fiind necesară internarea lor. Cei doi conducatori auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*