Hotarat lucru, telefonul mobil a inceput sa faca parte insolubila din dotarile romanului. Daca in anumite situatii se obisnuieste ca acesta sa fie inchis, pentru a nu deranja, iata ca la oficierea slujbei de Inviere nu s-a intamplat asa si am fost martorii unor scene care au scos la iveala caracterul unora dintre semenii nostri.
Nici nu apucase bine ca preotul sa rosteasca „Hristos a inviat!”, ca au si inceput sa zbarnaie telefoanele si sa se infiripe dialogurile cu nelipsitele urari de „Paste fericit”.
In timp ce preotul citea Evanghelia si amintea de episodul descoperirii mormantului gol, in dreapta si-n stanga mea sunau de zor celularele, acompaniindu-l pe cel din altar.
La un moment dat, un telefon suna in „draci” iar proprietarul lui nu reusea sa apese pe unul din butoane pentru a-l opri, timp in care noi, enoriasii care am avut bunul simt sa ne inchidem telefoanele, il priveam cu niste ochi in care in nici un caz nu se putea citi vreo urare de bine!
Sa fi disparut bunul simt la romani chiar si atunci cad intra in biserica?
D. MINDIRIGIU
