Racaciuni: Acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol

Dosare penale întocmite, sancţiuni contravenţionale aplicate, plase de pescuit şi ambarcaţiuni artizanale depistate, în urma unei activităţi desfăşurate de poliţişti, sâmbătă dimineaţă, pe lacul de acumulare Răcăciuni.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu lucrători din cadrul Secțiilor 5 și 8 Poliție Rurală, luptători din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă, jandarmi din cadrul I.J.J. și GM.J., reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și voluntari din cadrul Centrului Regional de Ecoligie Bacău, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, în zona lacului de acumulare Răcăciuni. În cadrul acestei activități poliţiştii i-au depistat Vasile G., de 59 de ani, din comuna Hogeşti şi Gică B., de 66 de ani, din judeţul Neamţ, după ce au pescuit cu plase monofilament şi o ambarcatiune artizanală , cantitatea de aproximativ 7 kg peşte. De asemenea, Mihai M., de 37 de ani, din comuna Horgeşti a fost depistat în timp ce recolta, cu o ambarcaţiune din fibră de sticlă, 25 kg de peşte diverse specii, din 10 plase pentru pescuit comercial din fir textil neautorizate.În aceste două cazuri poliţiştii au întocmit dosare panel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit în apele teritoriale cu plase monofilament şi pescuit comercial neautorizat.  Alte 8 persoane au fost depistate şi sancţionate contravenţional pentru că desfăşurau activităţi de pescuit sportiv fără a deţene permis eliberat de A.N.P.A. Totodată, au fost ridicate din apă 25 de plase de tip monofilament, precum şi 10 bărci artizanale abandonate, care au fost distruse de reprezentanţii A.N.P.A. prin ardere.În urma activităţilor desfăşurate a fost identificată cantitatea de aproximativ 70  kg de peşte, care a fost redat mediului natural.

Adauga un comentariu

*