CFR- Basel 1-0

# Kapetanos a marcat cu capul în minutul 20, după o pasă ideală a lui Valente
# Înainte de pauză, Alexander Frei a ratat un penalty, trimiţând peste poartă
# Partea a doua a fost lipsită aproape în totalitate de ocazii de poartă

După victoria cu multă şansă din tur, clujenii s-au pregătit aseară ca pentru o adevărată finală. În joc erau 20 de milioane de euro, dar şi şansa de a juca în Liga Campionilor şi de a fi văzuţi de cluburi mari din Europa. În plus, Ioan Andone susţinea partida care îi putea împlini visul de-o viaţă: de a antrena în Ligă. Tehnicianul nu a vrut să rateze această ocazie şi şi-a aruncat jucătorii în atac încă din primul minut. Deschiderea scorului putea să vină rapid, în mintul 5, atunci când şutul violent al lui Mureşan, din lovitură liberă, a fost scos cu greu de Sommer. Acelaşi mijlocaş a tras pe lângă peste numai două minute, iar Sougou (’10) nu a fost atent la finalizare. Golul avea să vină firesc, de la eternul Kapetanos (20). Grecul a înscris cu capul, din şase metri, profitând de centrarea ideală a lui Valente, după un contraatac iniţiat de Sare. Andone a ordonat mai apoi retragerea în defensivă, elveţienii au avut o posesie zdrobitoare, dar marile ocazii au fost tot ale Clujului, prin Bastos (’29) şi Cadu (’37).

Frei şi-a bătut joc de un penalty

Oamenii din tribune puteau să îngheţe în plină vară chiar înainte de pauză. Felgueiras (’42) a ieşit târziu la o minge şi l-a faultat în careu pe Streller. Şansa clujenilor s-a numit însă Alexander Frei, care a trimis mingea peste poartă. 1-0 la pauză şi clujenii erau la numai 45 de minute de potul cel mare din Liga Campionilor. La reluare, ardelenii s-au retras şi mai mult în defensivă, dar elveţienii nu au construit nimic periculos. Bastos (’60) a mai trezit lumea din tribune cu un şut în zid, iar Fabian Frei (’62) l-a imitat cu o „bombă” pe centru porţii. Clujenii au continuat meciul în ole-urile şi valurile sud-amedicane ale fanilor. Finalul putea să fie unul grandios, dar Sougou (’71) şi Bastos (’76) au ratat două ocazii imense. Elveţienii nu au putut să mai schimbe nimic şi CFR ajunge pentru a treia dată în grupele Ligii. Andone va primi de această dată girul lui Paszkany pentru a purta costumul de antrenor în grupe.

Fiecare jucător al CFR-ului va lua 70.000 de euro pentru că a intrat în grupele Ligii

Preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, a declarat că îşi doreşte o grupă din care să facă parte Real Madrid

Adauga un comentariu

*