Dan Voiculescu, decis să se retragă din conducerea PC

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, s-a întâlnit sâmbătă la Sfântu Gheorghe, cu mai mulţi lideri de filiale judeţene ale PC, analizând viitorul alegerilor locale, transmite corespondentul AMOS News.

Dan Voiculescu a declarat la Sfântu Gheorghe că întâlnirea de sâmbătă cu liderii filialelor judeţene ale PC a fost una de pregătire a alegerilor locale, urmând ca pe 20 decembrie să aibă loc o următoare întâlnire în acest sens, la Bucureşti, după care, pe 15 ianuarie 2008 să se organizeze la Braşov o nouă întâlnire a PC.

Dan Voiculescu a apreciat că abia după aceste următoare întâlniri va putea spune mai multe despre strategiile şi poziţiile PC în ceea ce priveşte localele de anul viitor.

„Credem că în România este nevoie de un guvern stabil, care să aibă în Parlamentul României o majoritate, astfel încât să poată guverna liniÅŸtit, până în martie 2009”, a explicat Voiculescu.

Dan Voiculescu a subliniat însă că majoritatea parlamentară dorită este aceea ce exclude PRM şi UDMR, precum exclude şi o majoritate în care să participe PNL, PD şi PLD, adăugând că, în ceea ce priveşte participarea PC în vreo coaliţie, decizia în acest sens va aparţine Biroului Politic al conservatorilor, atunci când va fi cazul.

Referitor la retragerea sa din conducerea PC, Dan Voiculescu a precizat că îşi va menţine poziţia anunţată, fiind exclusă posibilitatea de a urma gestul lui Corneliu Vadim Tudor, care după ce a anunţat, în urma eşecului PRM la euroalegeri, că va demisiona din Parlament, a revenit asupra deciziei.

„Chiar dacă mă roagă colegii, tot nu revin aspura deciziei de a mă retrage din conducerea partidului. Pe 20 ianuarie este congresul PC, iar eu nu voi mai candida pentru conducerea partidului. Eu nu voi pleca nicăieri din acest partid, doar că nu voi mai fi preÅŸedinte al său”, a explicat Voiculescu, adăugând că „etapa în care partidele trăiau prin lideri a trecut”.

„Partidele trebuie să trăiască în continuare prin ceea ce fac ele pentru oameni, prin fapte. Cine îmi va lua locul… va fi hotărât de Congresul PC. Partidul nu e al meu, chiar dacă l-am fondat; membrii de partid vor hotărâ liderul, care ar trebui să fie o persoană tânără ÅŸi matură, cu experienţă, energie, credibilitate ÅŸi capacitatea de a transmite o imagine dorită de electorat”, a mai precizat Dan Voiculescu.

Adauga un comentariu

*