Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a fost solicitată să intervină în comuna Brusturoasa, sat Camenca, pentru lichidarea unui incendiu de litieră. La sosirea la locul intervenţiei, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 ha, litieră, doborâturi şi cioate. Din cele 50 ha afectate, 3 ha se află în administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz, iar celelalte se află în proprietate privată. Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie, la faţa locului s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, compusă din 2 ofiţeri şi 1 subofiţer, precum şi un inspector din cadrul Inspecţiei de Prevenire, cu 2 autoturisme de muncă operativă. Acţiunile s-au desfăşurat în cooperare cu 14 lucrători silvici (9 din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz şi 5 din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti) şi 7 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Brusturoasa.În dimineaţa zilei de 11.09.2012, s-a efectuat schimbul efectivelor în vederea continuării acţiunilor de intervenţie.