Biserica „Buna Vestire” – Răducanu din Târgu Ocna, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, va fi resfinţită duminică, 16 septembrie, de Înalt Preasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Mâine, la ora 10:30, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, va fi adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman racla în care se află părticele din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre şi veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva. De la ora 11:00 se vor oficia Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 18:00 se va sluji Vecernia unită cu Litia. Slujba de resfinţire va fi urmată de Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de IPS Ioan şi PS Ioachim Băcăuanul. După rostirea cuvântului de învăţătură, va avea loc lansarea monografiei „Biserica Buna Vestire, Răducanu, fosta Mănăstire Răducanu, 1694; 1763”. „Biserica noastră a trecut în ultimii ani prin ample lucrări de restaurare, conservare, consolidare şi de refacere a acoperişului. Au fost restaurate pictura, componentele artistice, mobilierul, s-a reabilitat incinta s.a. Din informaţiile pe care le avem, se pare că o astfel de reabilitare nu a mai avut loc de 150 de ani. Ani de-a rândul, bisericii noastre i s-a ţesut o haină nouă şi înfrumuseţată, refăcându-i-se frumuseţea de odinioară”, a spus pr. paroh Ioan Panţîru. Amintim că mâine, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul va sfinţi Şcoala numărul 5 din Roman şi va oficia Te Deumul pentru începutul noului an şcolar. Tot mâine, Preasfinţia Sa va oficia, de la ora 17:30, slujba Vecerniei în parohia Holt, Protopopiatul Bacău. Cu acest prilej, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul va sfinţi Centrul „Şcoală după şcoală” al acestei parohii.