Profesorii de religie din judeţul Bacău s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a face retrospectiva anului şcolar 2011-2012 şi pentru a afla noutăţile de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În sala de conferinţe a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău, a avut loc consfătuirea anuală a profesorilor care predau disciplina religie în învăţământul preuniversitar în judeţul Bacău. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi s-a bucurat de participarea a 200 de profesori de religie care predau în şcolile din judeţul Bacău. Din partea Diecezei romano-catolice de Iaşi a participat ca invitat pr. prof. dr. Iosif Bisoc, inspector în cadrul Oficiului pentru Pastoraţia şcolară şi predarea religiei. Consfătuirea a debutat cu o rugăciune, după care s-a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cooperarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică în actul educaţional”, transmis cu prilejul începerii anului şcolar 2012-2013. Pr. prof. dr. Iosif Bisoc a subliniat importanţa educaţiei religioase pentru formarea culturală şi duhovnicească a tinerilor. A fost apreciată buna colaborare dintre profesorii şi elevii ortodocşi şi catolici în toate activităţile educative desfăşurate la nivelul judeţului. Prof. Irina Leonte, inspector şcolar de specialitate al disciplinei religie în cadrul ISJ Bacău, a transmis celor prezenţi binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi urările Preasfinţiei Sale „de sănătate, pace şi multe împliniri în lucrarea nobilă de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor, ca şi adevăraţi cetăţeni ai patriei şi ai cerului”. „Lucrările consfătuirii au continuat cu retrospectiva activităţilor desfăşurate în anul şcolar trecut şi au fost prezentate aspecte ce ţin de anul şcolar 2012-2013. S-a discutat şi despre continuarea proiectelor comune Biserică-Şcoală, la nivel eparhial, avându-se în vedere şi programele convergente, atât cele şcolare, cât şi cele bisericeşti, începând cu cele patriarhale, „Alege Şcoala!” şi „Hristos împărtăşit copiilor”. S-a subliniat importanţa implicării elevilor în viaţa Bisericii, a comunităţii locale. S-a precizat că un copil trebuie responsabilizat doar cu responsabilitatea iubirii şi că în toate activităţile, profesorul de religie trebuie să colaboreze cu specialiştii în pedagogie, cu preoţii, cu părinţii şi cu autorităţile locale. Au fost abordate probleme referitoare la metodica predării religiei la clasa pregătitoare, structura anului şcolar, programe analitice, metodologii de organizare şi desfăşurare a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, rolul profesorului de religie în şcoală şi alte aspecte care vizează sistemul de învăţământ religios din România. Au fost prezentate noile apariţii editoriale utile demersului didactic. A fost o întâlnire de suflet care a reamintit încă o dată importanţa apostolatului social, a responsabilităţii profesorului de religie în societatea actuală”, a relatat prof. Irina Leonte.