Societatea românească trece astăzi printr-o profundă criză de identitate. Şi cauzele sunt multiple. Însă un fapt nu trebuie să ne scape din vedere, acela că, în ultima vreme sentimentul naţional a slăbit ca urmare a propagării greşite a ideii paneuropene, undă ce loveşte tot mai mult în identitatea noastră naţională. Această tehnică propagandistică lansată în scopul desăvârşirii proiectului de construcţie a statului unic european, loveşte în sentimentul naţional. Proiectul nu ţine cont de acest aspect şi în consecinţă poate conduce la conflicte zonale. Ideea paneuropeană în niciun caz nu trebuie să afecteze indentitatea naţională ci dimpotrivă trebuie să o întărească. Această criză de identitate este întreţinută şi din exterior, pentru că aşa s-a întâmplat dea lungul istoriei. Dar ea se accentuiază şi ca urmare a neîncrederii în forţele proprii şi mai ales în forţele politice conducătoare. Teama pentru ziua de mâine are un efect năucitor asupra încrederii acestei naţiuni în clasa politică. Această neîncredere spulberă speranţele a milioane de români, la un trai decent. Pe bună dreptate se pune întrebarea, dacă această stare de neîncredere, nu este cumva întreţinută în societatea românescă şi de forţe din interiorul societăţii? În special de acea societate aşa zis civilă, regulat sponsorizată de forţe oculte. Păi cântărind mai atent toate cele care apasă pe umerii românilor, culegem şi răspunsurile. Criza aceasta de identitate nu a apărut acum. Ea s-a accentuat în ultimii ani cu precădere după alegerea nefericită a unui imbecil la pupitru de comandă care a spulberat toate speranţele românilor. Incapacitatea lui de a facilita posibilitatea creării locurilor de munca pentru români aici, la care s-a adăugat trimiterea lor în exterior pentru a-şi câstiga existenţa, vine să confirme faptul că starea de neîncredere a fost întreţinută şi din interior. Cum poate fi explicată atitudinea de neîncredere în forţa societăţii româneşti, de a nu oferi un număr de motive pentru reîntoarcerea diasporei în ţara natală. Atitudinea cretinoidă a imbecilului, avută în faţa diasporei româneşti în America, a lovit iresponsabil şi nereparator în conştiinţa naţională.Faptul că am fost primiţi în clubul europenilor în această perioadă, s-a datorat aşa cum o ştim bine, interesului american în această zonă, pentru amplasarea scutului de protecţie antinuclear. Nu este lipsit de interes să ne aplecăm şi asupra acestui aspect atunci când cântărim acele cauze ale pierderii indentităţii. Spun asta pentru că oricum o parte din indentitatea naţională, fără doar şi poate s-a pierdut odată cu cedarea unei părţi a suveranităţii. Faptul că se fac eforturi mari de alţii pentru pierderea integrală a suveranităţii noastre, nu mai poate fi un secret. Şi odată pierdută această suveranitate, greu se mai recapătă. De aceea este important cine se află la pupitru de conducere şi care este forţa politică conducătoarea care poate împiedica îngenuncherea. Cedarea unor prerogative instituţionale autohtone, către organisme din exterior nu este de bun augur. Renunţarea la prerogative numai pentru a te integra într-o globalizare care nu-ţi aduce nimic bun, nu poate reprezenta pentru noi cei mulţi un beneficiu. Şi atunci de ce să fiu de acord cu această suluţie, pentru că am acest drept să fiu întrebat şi să mi-l exercit. Până în prezent măsurile de globatizare nu au rezolvat probleme sociale. Mai mult le-a adâncit şi s-au înmulţit. Plecările în exterior de către români pentru găsirea locurilor de muncă, duce inevitabil la pierderea indentităţii naţionale. Iată că şi accesul la un învăţământ de specialitate şi chiar superior a început să fie limitat, ca urmare a scăderii nivelului de trai şi a imposibilităţilor familiare de susţine copiii la studii. Pierderea resurselor naţionale prin înstrăinare, este efectul globalizării. De asemeni accesul limitat pe piaţa desfacerilor a produselor autohtone este rezultatul acestei globalizări, unde cel mai puternic ia totul. Măsurile acestea au curs sub privirea, adevărat, foarte proastă atât la propiu cât şi la figurat a imbecilului de la pupitru de comandă. De la acest pupitru s-au ţinut lecţii de economie poporului român. S-au ţinut lecţii de politici fiscale pe care alţi economişti nici nu le-au învăţat ori gândit vreodată. A reuşit să stârnescă ridicolul în minţile cele mai întunecate ale pedeliştilor. Ne-a dat lecţii de supunere şi ascultare faţă de occident, pentru că aşa decurge politica de globalizare într-un capitalism reformat, care exclude din start politicile sociale. Adică, cine poate scapă, cine nu pleacă cu mâinile pe piept. Am fost o generaţie de sacrificiu în cadrul programului experimental de comunizare bolşevică, iar astăzi trăim timpurile experimentului globalizării forţate. Aceleaşi lozinci de acum cincizeci de ani, răsucite, cu sloganuri ce ne arată nouă celor puţini, câţi am mai rămas, că nimic nu s-a schimbat. Suntem conduşi ca nişte oi. La noi ciobanul care împinge turma în prăpastie nu a luat examenul psihologic, trecând brusc de la râs la plâs şi invers, după fiecare gest făcut. E trist pentru o naţiune când e obligată să asculte inepţiile unui camicaze comunist pregătit să sară cu nava în aer, cănd partidul i-o cerea. E trist să asculţi un fost comunist cum îţi explică că trebuie să te obişnuieşti cu măsurile dure ale capitalismului reformat. E trist să asculţi condamnarea comunismului din gura unui asemenea imbecil. E trist ca o ţară ca Romania, a şaptea de pe continentul European să nu poată da naştere unui conducător sănătos la cap, trup şi suflet capabil să o conducă spre progres. E trist că în ultimii cincizeci de ani ne-au condus bolnavii, frustraţii, speriaţii, şi imbecilii. Poporul acesta merită mai mult şi voi trebuie să-i daţi o şansă.
Col (r) Nour Constantin
