Ponta: Circul lui Diaconescu ne-a costat deja foarte mult, îmi doresc ca procurorii să aplice legea

Premierul Victor Ponta a reacţionat la ultimele declaraţii ale lui Dan Diaconescu, care a susţinut din nou că dispune de 45 de milioane de euro pentru preluarea Oltchim, şi a afirmat că acest „circ” a costat deja foarte mult România şi că speră ca procurorii să analizeze sesizarea penală depusă de OPSPI, transmite Mediafax. „Circul acesta ne-a costat deja pe toţi foarte mult. Sesizarea penală a pornit deja şi îmi doresc ca procurorii să aibă mai puţin timp de cine pe ce post se aşează în următorii ani şi să aplice legea”, a spus Ponta la RTV. El a arătat că doar prin implicarea procurorilor poate fi transmis mesajul că oricine încearcă să înşele statul va fi pedepsit. Dan Diaconescu a susţinut din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Olcthim, la patru zile după ce OPSPI a anulat licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la combinatul din Râmnicu Vâlcea întrucât patronul OTV nu a putut face dovada că deţine banii pentru plata titlurilor.

Adauga un comentariu

*