Programul Naţional de Dezvolta-re Rurală (PNDR) este, la ora actu-ală, cel mai accesat program european în România, iar tot mai mulţi tineri sunt interesaţi de a se instala în mediul rural. Nevoia de specialişti în domeniul agricol este din ce în ce mai mare, atât în domeniul public, cât şi în cel privat, a declarat, ieri, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale Daniel Constantin, într-o conferinţă or-ganizată de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV). „Nevoia de specialişti în domeniul agricol este tot mai mare, atât în domeniul public, cât şi în cel privat. Numai în acest an au fost create peste 4 mii de locuri de muncă prin fondurile europene care sunt la dispoziţia Români-ei pe zona de dezvoltare rurală. Avem nevoie de capacitatea foarte multor absolvenţi să gestionăm şi să absorbim banii europeni”, a precizat Daniel Constantin. Ministrul agriculturii a arătat că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este, la ora actuală, cel mai accesat program, iar tinerii sunt tot mai interesaţi de a se instala în mediul rural. „Astăzi, PNDR este cel mai accesat program, peste 50% din fondurile aflate la dispoziţia României sunt în conturile fermierilor şi a celor interesaţi. De asemenea, este important de spus că circa 13 mii de tineri fermieri se vor instala, prin intermediul acestui program, în mediul rural şi vor beneficia de fonduri pentru a-şi începe o activitate în mediul rural”, a adăugat Daniel Constantin. Provocările globale necesită un nivel de competenţă tot mai ridicat. Potrivit datelor MADR, în 2012 au fost create peste 10.500 de locuri de muncă în mediul agricol şi non-agricol, dintre care aproximativ 4 mii numai prin fonduri europene. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, noile provocări europene din acest sector vor determina şi o nouă dimensiune a învăţământului universitar de specialitate. „Noile condiţionalităţi ale politicii agricole comune, temele privind mediul şi bunăstarea animalelor, obiectivele de dezvoltare până în 2020 dau o nouă dimensiune învăţământului universitar de specialitate. Provocările globale necesită un nivel de competenţă tot mai ridicat, a adăugat ministrul Daniel Constantin. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti organizează în perioada 4-6 octombrie 2012 conferinţa internaţională „Agricultura pentru Viaţă. Viaţă pentru Agricultură”, eveniment dedicat aniversării a 160 de ani de învăţământ agronomic românesc.