Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire creştină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înalt Preasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev. De asemenea, avem bucuria de a face cunoscut faptul că, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi prezenţi şi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care va efectua o vizită la Iaşi în perioada 12-15 octombrie, Preafericitul Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei, precum şi alţi ierarhi din ţară şi din străinătate. Duminica, 14 octombrie, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, pe o scenă special amenajată. Vă oferim programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva.(Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)

Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2012 – 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi din anul 1642

Program 7-15 octombrie 2012

Duminică, 7 octombrie 2012:

• Orele 07:00-12:00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

• Orele 16:00-18:00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala mitropolitană);

• Orele 18:00-19:30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a IX-a – etapă din concursul organizat de Patriarhia Română (în Catedrala mitropolitană).

Luni, 8 octombrie 2012:

• Orele 07:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

• Orele 16:00-18:00 – Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala mitropolitană).

Marţi, 9 octombrie 2012:

• Orele 07:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

• Ora 13:00 – Vernisajul expoziţiei de fotografii Călător în ţara dorului (în Turnul Mănăstirii Golia). Expoziţia se va desfăşura în perioada 07-15 octombrie 2012 şi va fi organizată în colaborare cu Asociaţia Centrul de Promovare Turistică. Vor fi prezentate fotografii ale domnului Irinel Cîrlănarul;

• Orele 16:00-18:00 – Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala mitropolitană).

Miercuri, 10 octombrie 2012 :

• Orele 07:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

• Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala mitropolitană).

Joi, 11 octombrie 2012:

• Ora 06:30 – Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare;

• Orele 08:00-12:00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala mitropolitană;

• Ora 17.00 – Lansare în format e-book a două lucrări: Sfânta Parascheva de la Iaşi (album) şi Viaţa Părintelui Cleopa şi lansarea oficială a lucrării Cuvioasa Parascheva – Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român (autori: pr. prof. dr. Ion Vicovan şi pr. Cătălin Adumitroaiei) – la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică.

Vineri, 12 octombrie 2012:

• Orele 07:00-11:30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala mitropolitană;

• Ora 11:30 – Sfinţirea apei (Agheazma mică) şi Sf. Maslu în curtea Catedralei mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”;

• Orele 19:00-21:00 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev – Ucraina. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica „Sf. Nicolae” Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei mitropolitane, pentru închinare;

• Ora 22:20 – Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iaşi, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei;

• Orele 21:00-01:00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala mitropolitană).

Sâmbătă, 13 octombrie 2012:

• Orele 07:00-11:30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană);

• Ora 09:00 – Întâmpinarea, la Catedrala mitropolitană, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor cehe şi al Slovaciei;

• Ora 10:00 – Sfinţirea şi inaugurarea noului sediu al Policlinicii Centrului Medical „Providenţa”, situat pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 10;

• Ora 10:45 – Sfinţirea lucrărilor de modernizare la Casa Diaconia – Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Educaţie (se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă);

• Ora 11:30 – Sfinţirea Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, Iaşi;

• Ora 17:00 – Inaugurarea expoziţiei de carte dedicată Sinodului de la Iaşi din anul 1642 şi Mărturisirii de Credinţă a mitropolitului Petru Movilă (la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică);

• Ora 19:00 – Concert de muzică ortodoxă corală românească şi rusească al Operei Naţionale Române din Iaşi – în Catedrala mitropolitană;

• Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie – în Catedrala mitropolitană).

Duminică, 14 octombrie 2012:

• Ora 07:00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala mitropolitană);

• Orele 09:30-13:00 – Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei mitropolitane);

• Ora 17:00 – Concert de muzică religioasă al Corului Sanctus al Catedralei mitropolitane din Iaşi şi lansarea cărţii „Creaţie şi interpretare corală la Catedrala mitropolitană din Iaşi”;

• Ora 20:00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia).

Luni, 15 octombrie 2012:

• Ora 10:00 – Deschiderea Simpozionului Mărturisirea de credinţă – Locul şi rolul ei în Tradiţia Bisericii Ortodoxe (Sala „Dr. Iustin Moisescu”).

Adauga un comentariu

*