Cine va primi indemnizaţie de creştere a copilului

Indemnizaţia de creştere a copilului, majorată la 85% din venit, se aplică şi la persoanele care vor naşte, vor adopta sau vor lua în plasament sau în tutelă un copil începând cu luna octombrie.

Majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor de la 75% la 85% din media veniturilor nete ale mamei sau tatălui, dacă acesta este cel care stă cu copilul, va avea impact în special asupra părinţilor cu venituri mici, respectiv pentru mai mult de 80 de mii de persoane, a declarat ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu. „Majorarea la 85% a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor are impact în special pentru beneficiarii cu venituri mici, peste 80 de mii de persoane, circa 50% din total, situându-se la valoarea minimă de 600 lei. În privinţa impactului bugetar, cheltuiala lunară va fi de aproximativ 150 milioane lei, cu circa 10 milioane lei mai mult faţă de cheltuielile anterioare”, a declarat ministrul muncii. În legătură cu sursa de finanţare, Mariana Câmpeanu a precizat că sumele pot fi suportate din bugetul alocat ministerului, fără a fi depăşite alocările prin legea bugetară anuală”. În prezent, sunt în plată circa 160 de mii de beneficiari, care vor primi, din noiembrie, suma majorată la 85% din venit. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea de aprobare a OUG nr. 124/2011, începând cu luna octombrie 2012, persoanele aflate în plată vor beneficia de majorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor de la 75% la 85% din veniturile medii nete lunare. Procentul de 85 se aplică şi la persoanele care vor naşte, vor adopta sau vor lua în plasament sau în tutelă un copil începând cu această lună. Actul normativ menţine cele două variante de concediu şi cele două limite maxime ale indemnizaţiei de 1.200 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani şi 3.400 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an sau 3 ani – în cazul copilului cu handicap. Specialiştii Ministerului Muncii estimează că numărul de beneficiari se va menţine în limitele actuale, ţinând cont de ieşirile din plată ca urmare a împlinirii de către copil a vârstei de 1, 2 sau 3 ani.

Adauga un comentariu

*