Foştii miniştri, judecaţi la fel ca cei în funcţie

Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea funcţiei se vor face în aceleaşi condiţii ca pentru cei aflaţi în funcţie, se prevede într-un proiect de lege pentru modificarea legii privind responsabilitatea ministerială pentru care Comisia juridică a Senatului a dat marţi aviz favorabil.

Potrivit proiectului de act normativ, procedura stabilită prin Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială referitoare la punerea sub urmărire penală a actualilor membri ai Guvernului pentru fapte comise în exercitarea funcţiei trebuie aplicată şi celor care au deţinut această calitate.

Legea 115/1999 reglementează, printre altele, modul în care se face urmărirea penală a membrilor Guvernului, instituind un regim juridic special în cazul demnitarilor guvernamentali în ceea ce priveşte începerea şi desfăşurarea urmăririi penale, parţial distinct faţă de prevederile Codului de procedură penală, având ca finalitate protejarea mandatului exercitat de membrii Guvernului.

Iniţial, printr-o ordonanţă a Guvernului din 1995, a fost modificată Legea 115 în sensul aplicării ei doar guvernanţilor aflaţi în funcţie, excluzându-i complet pe foştii miniştri de la aplicarea dispoziţiilor, însă Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale aceste prevederi prin Decizia 665/2007.

Legea are caracter organic iar Senatul este prima Cameră parlamentară sesizată. ROMPRES

Adauga un comentariu

*