Fostul director al Grupului Şcolar „Alexandru Vlahuţă'”, din comuna băcăuană Podu Turcului, Dumitru Ţopa şi ex-adjuncta aceleeaşi instituţii de învăţământ, Doina Antohi, au fost reţinuţi şi conduşi în Penitenciarul Bacău de poliţiştii Secţiei 4 Rurală, în baza a două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Judeţean Bacău.
Ambii au fost acuzaţi de instanţele de judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, Ţopa, în vârstă de 66 de ani, având de executat trei ani de detenţie, iar Doina Antohi, în vârstă de 55 de ani, primind o condamnare de 4 ani, după ce au fost prinşi în flagrant în timpul examenului de Bacalaureat din anul 2010. Ofiţerii anticorupţie sub acoperire au dat bani inscripţionaţi prin cuvântul „mită” pentru a lua o nota mare la examen, iar in timpul probelor au descins în unitatea de învăţământ din Podu Turcului. Efectuând o percheziţie au găsit 54 plicuri cu sume cuprinse între 2.000 si 8.000 de lei în cabinetul directorului Ţopa, dar şi în lenjeria intimă a celor doi ori în cataloagele din sectorul de arhivă. De asemenea, în şcoală s-au descoperit şi zeci de teze având acelaşi conţinut, toate evaluate cu nota maximă. În total, aproape 100 de persoane au fost anchetate, 54 fiind trimise în judecată în acest caz, profesori, un fost inspector şcolar, dar şi elevi. Printre cei care au dat Bacalaureatul în sesiunea vizată de controlul oamenilor legii au fost actualul primar al municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină, precum şi cel al comunei Prăjeşti, Eugen Antica. În primăvara acestui an un grup de alţi peste 40 de inculpaţi a fost condamnat în acelaşi caz la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare. Unii dintre ei au făcut recurs la Curtea de Apel, însă, la finele lunii septembrie recursul le-a fost respins.