Decizia CE privind activarea clauzei de salvgardare în agricultură, pe 19 decembrie

Concluziile pe marginea raportului final realizat de auditorul extern Deloitte &Touche privind situaţia Agenţiilor de Plăţi din România vor fi discutate, la Bruxelles, la începutul săptămânii viitoare, iar decizia Comisiei Europene legată de activarea clauzei de salvgardare va fi anunţată în jurul datei de 19 decembrie, a declarat pentru ROMPRES ministrul agriculturii, Dacian Cioloş.

‘ÃŽn prezent, am primit un raport intermediar de la Deloitte pe marginea căruia a fost o discuÅ£ie la nivel tehnic cu cei de la Comisie. ÃŽn acest document mai avem câteva recomandări care vor fi introduse pe un plan de monitorizare. La ora actuală, nu mai avem de făcut remedieri esenÅ£iale, ci doar anumite îmbunătăţiri’, a precizat CioloÅŸ. Acesta a spus că este vorba de îmbunătăţirile pe ultimul modul de plăţi.

‘Ultimele actualizări pe raport, inclusiv cele legate de acreditarea agenÅ£iilor, vor fi făcute până pe 15 decembrie când voi vedea raportul final ÅŸi îl voi trimite la Bruxelles. Eu le-am propus celor de la Comisie să existe ÅŸi discuÅ£ii directe cu auditorul, pentru mai multă credibilitate, nu numai pe marginea scrisorii pe care eu o voi trimite’, a explicat CioloÅŸ.

În baza acestui raport extern de audit va fi propusă şi acreditarea finală a agenţiilor de plăţi, aceasta fiind emisă de Autoritatea competentă din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/. Cele două agenţii de plăţi au fost acreditate provizoriu în 15 decembrie 2006.

Prin cele două agenţii responsabile cu gestionarea fondurilor europene, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) vor trece jumătate din fondurile primite de România de la UE.

Potrivit ministrului agriculturii, APDRP nu înregistrează probleme foarte mari, cum au fost la APIA, deoarece are experinţeă şi personal pentru că derulat deja fonduri europene prin programul Sapard.

Dacian Cioloş a mai menţionat că raportul final al auditorului trebuie să fie la Bruxelles în data de 16 decembrie pentru că pe baza informaţiilor din acest raport va fi lansată procedura de stopare a activării clauzei de salvgardare pentru România.

‘O decizie în acest sens cred că va fi anunÅ£ată pe data de 19 decembrie de către CE, deÅŸi termenul final pentru luarea unei decizii este 21 decembrie’, a explicat ministrul agriculturii.

Procedurile europene privind aplicarea clauzei de salvgardare este mai complexă deoarece, în primul rând, DG Agri – direcÅ£ia tehnică a CE – este cea care constată că sunt probleme ÅŸi trebuie să facă un raport către colegiul CE prin care sugerează aplicarea clauzei, în baza unor regulamente ÅŸi elemente pe care le deÅ£ine. Ulterior, CE va informa Consiliul de MiniÅŸtri ÅŸi Parlamentul că a decis acest lucru ÅŸi Consiliul trebui să îşi dea acordul.’Este o procedura destul de complexă ÅŸi nu cred că se va ajunge până acolo’, a mai spus CioloÅŸ.

Recent, Comisia Europeană a anunţat că o decizie privind activarea clauzei de salvgardare pe agricultură pentru România ar putea fi luată până în 21 decembrie. De asemenea, CE a recomandat României să rezolve până în 16 decembrie, problemele în vederea acreditării definitive a agenţiilor de plăţi, precum şi să aducă îmbunătăţiri suplimentare în cazul Sistemului Integrat de Gestionare şi Control /SIGC/, pentru a evita reducerea cu 25 la sută a subvenţiilor directe către agricultori acordate de la bugetul Uniunii Europene.

România a anunţat că nu va face plăţi înaintea finalizării controalelor obligatorii şi a pus deja în practică modulul informatic pentru introducerea rezultatelor controalelor efectuate pe teren.

Prima avertizare a CE a venit în 10 octombrie, România fiind informată de o posibilă reducere cu 25 la sută a plăţilor directe către agricultori, dacă nu îşi remediază probleme existente în SIGC înaintea începerii plăţilor directe către agricultori.

Reglementarea 1423/2006 a Comisiei Europene prevede această activare a clauzei de salvgardare pentru România şi Bulgaria dacă sistemele create pentru asigurarea plăţii ajutoarelor financiare directe agricultori nu afectează funcţionarea normală a întregului sistem.

Pentru anul 2008, Comisia Europeană ar urma să acorde României ca plăţi directe pentru agricultori 443 de milioane de euro la preţurile curente. Suma ar urma să crească pentru anul 2009 la 533 milioane euro, pentru 2010 la 624 milioane de euro, pentru 2011 la 713 milioane de euro, pentru 2012 la 891 milioane de euro şi pentru 2013 la 1,069 miliarde euro.

România va primi de la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013, fonduri în valoare de peste 12 miliarde de euro, pe cele două componente, plăţi directe şi dezvoltare rurală.ROMPRES

Adauga un comentariu

*