Dacă vom face o analiză atentă a întregi societăţi româneşti, ca să nu spun disecţie pentru că, încă mai este vie, vom constata o serie de organe nefuncţionale iar altele intrate într-o descompunere avansată. Cum un vechi proverb ne spune că, “ peştele de la cap se împute”, nici la noi lucrurile nu au stat altfel. În ultimi opt ani societatea românească stă legată la cap cu o cârpă de preşedinte, care din pricina viciului căpătat în perioada dezvoltării cognitive, sugând din colţul baticului înmuiat în rachiu, nu a avut o evoluţie normală. Societatea românească a fost adusă de acest personaj în stare de intubare. Performanţa îngurgitării esenţelor tari pe barca unde a şi trăit, la adus în situaţia să nu perceapă fenomenele care se întâmplă pe uscat, întrucât pe mare nu le-a întâlnit. Din pricina acestei incapacităţi, nu a putut face altceva şi a băgat societatea românească într-o luptă intestină, pe care o şi întreţine, folosindu-se de anumite organisme degradante sau în descompunere. Pentru că nu a construit nimic în viaţa lui, această piazărea pentru România şi-a propus să dărâme ce a construit alţii. Nu s-a rezumat la prezent. Dându-şi cu părerea despre istoria neamului a demonstrat o slabă pregătire ca urmare a subdezvoltării cognitive (abilitatea de a învăţa şi memora) ca şi copil, vina revenind în opinia lui şcolii Româneşti care l-a scos tâmpit. Făcând o incursiune în istoria interbelică s-a lovit de un monument al istoriei noastre ajuns la vârsta onorabilă de 91 de ani, respectat de o mare parte a lumii lucide şi civilizate, în persoana Regelui Mihai. Ipocrizia lui fără margini l-a îndemnat să plângă, ca în multe alte situaţii şi într-un Muzeu al Holocaustului din Washington, iar la venirea în ţară şi-a permis să împartă vinovăţiile perioadei interbelice, fără a deschide o pagină din istoria României, stabilind cine este trădător ori criminal şi cine este vânzător de ţară. Ori dacă Ion Antonescu a fost încondeiat negativ în această filă de istorie, lacrimile căzute din ochiul ăla bun, pentru cine au curs la Muzeul Holochaustului? Nu pot găsi o altă explicaţie la aceste ieşiri în decor, decăt că acel colţ de baticul înmuiat în alcool, peste ani a şters circumvoluţiunile de pe cortexul cerebral. Pentru inconştienţa faptelor şi vorbelor sale istoria îl va îngropa definitiv. Luptele intestine între partidele politice din societatea românească au ajuns la o încrâncenare nemaiîntâlnită, tocmai pentru faptul că la noi nu se regăseşte nimic din mecanismul societăţii capitaliste. Totul este o junglă unde nici-o lege, nici măcar una naturală nu funcţionează. Toate au fost croite pentru a fi călcate în picioare. În condiţiile când şeful Curţii de conturi îţi spune că 40% din cheltuielile bugetare sunt subtilizate şi nimeni nu este condamnat în această speţă, este mai mult decât alarmant. Cucuveaua de la Cotroceni se ocupă preponderent de zoaiele clasei politice. Probabil se aşteaptă să se mai fure încă 10% ca să se poată decreta stare de necesitate. Avem dreptul legitim să ne întrebăm de ce UE sprijină la conducerea acestui stat European un mafiot dovedit cu dosare pe rol? Unde mai există în lume un astfel de caz? De ce acceptă SUA şi UE această anormalitate? Clamăm mereu justiţia ca ultimă speranţă. Dar care justiţie? Aceea care răspunde unor comenzi din afară. Se vehiculează tot mai mult ideea, că realizarea statului unic european, nu poate fi opera forţelor politice care se află într-o continuă schimbare şi în consecinţă trebuie recrutată o forţă mai operativă. Una care poate obliga politicul să joace în parametri stabiliţi de CE. Aceast obiectiv nu poate fi îndeplinit decât printr-o dictatură a justiţiei. În ultima vreme se face din ce în ce mai cunoscută forţa acesteia care răspunde la comenzile CE, nu numai în România dar şi în Italia, Spania, Portugalia, Grecia, etc. De ce presa nu prezintă această situaţie deja la vedere? Este simplu. Nu aduce banul. Nici o ramură a societăţii româneşti nu s-a adaptat mai bine în jungla capitalismului sălbatic, aşa cum a făcut-o presa. Specialiştii din presă sunt singurii care nu răspund într-un fel pentru încălcarea deontologiei profesionale. Primul care s-a opus sancţiunilor profesionale pentru jurnalişti, ghiciţi cine a fost? Nimeni altul decât CTP-istul. Profesorii, medicii, militarii, pompierii, veterinarii, agricultorii, toţi plătesc într-un fel încălcărilor deontologiei profesionale. Presa nu plăteşte nimic chiar dacă destramă familii, chiar dacă provoacă daune morale ori tragedii. Poţi recupera aceste daune dar în justiţie, care este întotdeauna de partea presei. De ce? E simplu. Pentru că dezbinarea societăţii conduce mai bine la dominarea ei. Este un principiu universal valabil şi nu l-a inventat comunismul. Presa astăzi, care trebuie să fie câinele de pază a societăţi,i pentru a nu aluneca spre dictatură, face unele jocuri la comandă. O mică parte a rămas în afara intereselor de grup. Spun asta pentru că este foarte îngrijorător ce se întâmplă în spatele cortinelor trase. Folosirea armatelor de procurori pentru a timora viaţa politică tradiţională într-o societate, este fără precedent. Fenomenul apărut recent în mai toată Europa referitor la condamnările cu dedicaţie, este efectul măsurilor de intimidare şi dominaţie asupra factorul politic ales democratic, ceea ce ne conduce spre o dictatură ascunsă, sub robele purtate în palatele de justiţie.
Col.(r) Constantin Nour
