Posibile încălcări ale legislației electorale verificate de polițiștii băcăuani

Prima jumătate a campaniei electorale s-a derulat în județul Bacău fără a se înregistra evenimente deosebite din punct de vedere al asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică.  Până la data de 26 noiembrie,  în județul Bacău au fost semnalate 9 posibile încălcări ale legii electorale, din care 8 în mediul rural (Corbasca, Sascut, Tamași, Letea Veche, Poduri și Huruiești) și una în mediul urban (municipiul Bacău). Cele nouă sesizări s-au referit la afișajul electoral – nerespectarea locului de afișaj, dispariția sau distrugerea materialelor de campanie.  În urma verificărilor efectuate polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, din care două  pentru afișarea materialelor electorale în alte locuri decât cele prevăzute de lege și patru pentru distrugerea sau deteriorarea unor astfel de materiale. De asemenea, polițiștii au întocmit patru dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Totodată, în urma investigațiilor efectuate cu privire la distrugerea unor materiale de propagandă electorală, polițiștii au depistat doi suspecți de 18 ani, față de care  efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii săvârșirii infracțiunii de distrugere. În județul Bacău au fost dispuse măsuri pentru asigurarea ordinii publice în toate localitățile, pe întreaga perioadă a campaniei electorale şi, în mod deosebit, în ziua votării, precum şi în zilele care premerg şi succed acesteia.Pentru desfășurarea scrutinului electoral din 9 decembrie în condiții de liniște și legalitate, în județul Bacău sunt mobilizați peste 1500 de poliţişti, jandarmi, lucrători I.S.U şi angajaţi ai altor structuri teritoriale ale M.A.I.Pentru responsabilizarea cetăţenilor în sensul respectării normelor legale ce reglementează desfăşurarea procesului electoral, structurile teritoriale ale M.A.I. din județul Bacău desfășoară, în această perioadă campania “TU DECIZI! VOTEAZĂ LEGAL!”. În cadrul activităților derulate, polițiștii, jandarmii și reprezentanții I.S.U  le prezintă cetățenilor infracţiunile, precum şi sancţiunile privative de libertate la care se expun cei care nu respectă legislaţia în vigoare.

 

 

Adauga un comentariu

*