Bilant pozitiv la CSS si CS Municipal Onesti

Cele doua mari cluburi sportive din Onesti, CS Municipal si CS{, au analizat activitatea desfasurata pe parcursul intregului an, iar bilanturile intocmite au aratat ca rezultatele obtinute au fost foarte bune.

La un loc, cele doua cluburi au obtinut câteva sute de medalii in acest an, atât in competitiile nationale, cât si in cele internationale. De asemenea, mai multi sportivi onesteni au fost cooptati in loturile nationale ale României, iar unii dintre ei s-au calificat pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, pentru campionatele mondiale, europene sau balcanice. “La performantele avute in 2007 a contribuit decisiv si faptul ca intre cele doua cluburi exista o foarte buna colaborare, in mai multe sporturi, dar mai ales in badminton, si la mai multe categorii de vârsta”, ne-a declarat Mircea Agapi, directorul Clubului Sportiv {colar Onesti.
Odata cu bilanturile, cele doua cluburi si-au stabilit si primii 10 sportivi pe anul 2007, dintre cei care au obtinut rezultatele cele mai bune. Unii sportivi au intrat in ambele clasamente, atât in cel de la CS{, cât si in cel de la CS Municipal, dar pe pozitii diferite.

Badmintonul si luptele libere – pe podium la CS{ Onesti

Primii sportivi ai CS{ Onesti au fost desemnati Ioan Cernean (lupte libere) si Dragos Constantin (badminton), ambii fiind plasati pe primul loc in clasamentul intocmit de conducerea clubului. Dragos Constantin este component al lotului national de badminton (juniori II) si a cucerit, printre altele, o medalie de aur la campionatul national (cu echipa, U 21), una de argint la campionatele balcanice (dublu baieti, juniori II), una de bronz la balcaniada pentru juniori I si alta, tot de bronz, la nationalele pentru U 21 (dublu baieti).
Ioan Cernean (categoria 74 de kilograme) este component al loturilor nationale de lupte libere (juniori I si seniori), el câstigând, printre altele, medalia de aur la Cupa României (juniori I).
Pe locul II in clasamentul CS{ Onesti se situeaza Liviu Maciuca (lupte libere, 84 kg) si Ionut Munteanu (judo), iar pozitia a III-a a fost ocupata de Alexandru Stanciu (lupte libere, 120 kg), Nicoleta Ciompu si Oana Bibire (ambele de la badminton).

Judo, fotbal, volei si atletism – in top 10 la CS{ Onesti

Pe locul IV la CS{ Onesti s-au clasat Madalina Bora (atletism), Alina Leonte (lupte libere) si Alexandru Blanita (badminton), pe locul V – Adelina Maxim (lupte libere), Alexandru Spanache (judo) si Claudia Tanase (badminton), pe VI – Gabriela Basceanu, Bianca Oancea si Nicolae Belecciu (toti de la judo), pe VII – Tudor Tudorache (fotbal), Tania Rusu si Andrei Tanase (ambii de la badminton), pe VIII – Ana Lenghen (lupte libere), Diana Zdrobis (volei) si Marian Morosanu (fotbal), pe IX – Alexandru Mutruc (judo) si Razvan Ene (badminton), iar locul X a fost ocupat de Alexandru Aburlacitei (fotbal) si Alexandru Craciun (badminton).

Atletii i-au devansat pe halterofili la CS Municipal Onesti

Cel mai bun sportiv de la CS Municipal Onesti (director general Eugen Eftimiu) a fost atletul Petre Hristea, component al lotului national de seniori si medaliat cu bronz la balcaniada de la Istanbul. Petre Hristea (34 de ani) detine titlul de campion national al României, are in palmares peste 200 de medalii, câstigate in competitiile interne si internationale, si s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008. Simpla calificare la Olimpiada nu este de ajuns pentru Petre Hristea; el vrea si o medalie olimpica la maraton, motiv pentru care se pregateste intens si la aceasta ora, fiind in cantonament in statiunea Lepsa, din judetul vecin, Vrancea, unde alearga in fiecare zi câte 50 de kilometri, pâna la granita cu judetul Covasna.
Pe locul II in clasamentul CS Municipal Onesti se afla tot un atlet, Constantin Potoroaca, iar pe treapta a III-a s-a situat halterofilul Sebastian Dogariu.

Tenis, culturism, badminton si lupte libere – in topul CSM Onesti

In clasamentul intocmit de CS Municipal Onesti mai figureaza Vladut Purice (haltere, locul IV), Ionut Gradinaru (badminton, locul V), Ioan Cernean (lupte libere, locul VI), Andreea Radu (haltere, locul VII), Marius Roman (culturism, locul VIII), Valentin Constantin (badminton, locul IX) si Ecaterina Oproiu (tenis, locul X).

Florin T|NASE

Adauga un comentariu

*