Revoluţia română împlineşte astăzi vârsta majoratului. În urmă cu 18 ani românii au răbufnit şi au hotărât să iasă în stradă pentru ca astăzi să ne bucurăm de libertate. Din 1989 şi până în prezent românii îşi comemorează eroii şi rememorează evenimentele care s-au petrecut în acele zile.
La TimiÅŸoara, în fiecare an sunt păstrate cu sfinÅ£enie zilele de 16,17,20 ÅŸi 22 decembrie. 16, pentru că este reperul decisiv pentru izbucnirea RevoluÅ£iei anticomuniste. 17- ca zi a jertfei. 20- ziua în care TimiÅŸoara a fost proclamată „OraÅŸ Liber” ÅŸi s-a format Frontul Democratic Român, ca primă forţă politică de opoziÅ£ie. 22, pentru a marca certitudinea victoriei… Televiziunea Română anunÅ£a fuga cuplului prezidenÅ£ial din faÅ£a demonstranÅ£ilor din Capitală. O întreagă Săptămână a RecunoÅŸtinÅ£ei.
Bilanţ: În timpul Revoluţiei din decembrie 1989 au murit 1.104 de oameni şi au fost răniţi 3.352.
Dintre cei morţi, 543 au fost omorîţi la Bucureşti şi 561 în restul ţării. Înainte de 22 decembrie au fost 162 decedaţi din care 73 la Timişoara, 48 la Bucureşti şi 41 în restul ţării, 1107 răniţi din care 604 a Bucureşti. După 22 decembrie au fost 942 de morţi, din care 495 la Bucureşti şi 2245 răniţi din care 1275 la Bucureşti.
O statistică a dosarelor revoluţiei române întocmite, în ultimii zece ani, de către Secţia Parchetelor Militare arată că au fost trimişi în judecată 245 de inculpaţi, dintre care 128 au fost ofiţeri, 85 aparţinînd MI şi 38 MApN.
Dintre ofiţerii trimişi în judecată, 18 aveau grad de general. Un număr de 12 ofiţeri proveneau din MI şi şase de la MApN. Parchetele Militare au mai trimis în instanţă nouă subofiţeri de la MApN şi opt de la MI, 36 de militari, 35 de la MApN şi unul de la MI, precum şi 69 de civili.
ÃŽnceputuri:17 noiembrie 1989La TimiÅŸoara, pastorul calvinist Laszlo Tokes are din ce în ce mai multe probleme cu Securitatea, din cauza criticilor adresate regimului CeauÅŸescu. S-a încercat transferarea lui în altă zonă geografică, această „miÅŸcare” având ca deadline 15 decembrie. IntervenÅ£iile în forţă au provocat proteste din partea susÅ£inătorilor lui Tokes, care s-au postat în faÅ£a casei acestuia.
27 noiembrie 1989Are loc cel de-al 14 Congres al PCR, unde Nicolae Ceauşescu a fost reales secretar general. Nici unul dintre cei 3308 de membri ai Congresului nu au avut nimic de comentat în legătură cu prelungirea mandatului lui Ceauşescu.
TotuÅŸi, muncitorii pregăteau o demonstraÅ£ie prin care să dezaprobe realegerea lui Nicolae CeauÅŸescu în funcÅ£ia de secretar general al P.C.R. „Puterea” a aflat ÅŸi miÅŸcarea a fost înnăbuÅŸită. ÃŽn schimb au fost puse în circulaÅ£ie manifeste anticeauÅŸiste.
15 decembrie 1989La Timişoara, agitaţie în jurul casei lui Tokes. Se ajunsese la termenul limită împus pentru evacuare. Enoriaşii s-au adunat în faţa locuinţei acestuia şi au început să citească rugăciuni şi să cânte psalmi.
16 decembrie 1989Susţinătorii lui Tokes se strâng în faţa Bisericii Reformate din Piaţa Maria, supravegheaţi fiind de Securitate şi Miliţie. Primarul Petre Mot a încercat să calmeze spiritele, promiţând că Tokes nu va fi evacuat.
Românii se alătură ÅŸi ei mulÅ£imii. MiliÅ£ia intervine cu forÅ£a. Oamenii sunt bruscaÅ£i de ofiÅ£eri de securitate ÅŸi de miliÅ£ieni. Au început arestările. Simultan s-au auzit primele vociferări: „Jos CeauÅŸescu”. Până la incendierea maÅŸinilor ÅŸi spartul geamurilor clădirilor PCR nu a mai fost decât un singur pas.
Demonstranţii au umplut străzile Timişoarei cerând instaurarea democraţiei. Armata şi Securitatea încă nu a deschis focul asupra demonstranţilor, deşi era clar că lucrurile scăpaseră de sub control. În timpul nopţii au fost aduse tancuri în apropierea Parcului Poporului. Între timp, Tokes şi soţia sa au fost arestaţi de Securitate şi duşi prizonieri într-un sat din afara Timişoarei.
17 decembrie 1989Demonstraţiile continuă. Oraşul arată ca după bombardament. Ceauşescu a aflat de situaţia de la Timişoara şi a ameninţat că îi va demite pe ministrul apărării, Generalul Milea şi pe şeful Securităţii, Generalul Vlad. După ce a obţinut promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran.
Este convins că răzmeriţa este opera spionilor şi a agenţilor străini care încearcă să destabilizeze ţara. Elena preia controlul.
La Timişoara sediul PCR este luat cu asalt. Geamurile şi uşile sunt sparte, protestatarii pătrund în clădire şi dau foc portretelor lui Ceauşescu. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. Stema a dispărut. Revoluţia are un simbol.
În jurul orelor 17.00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. În jurul orelor 18.00 începe să se tragă în mulţime. Mulţi încearcă să riposteze. Construiesc baricade. Unii cad seceraţi de gloanţe, alţii sunt călcaţi de tancuri, dar majoritatea sunt arestaţi şi bătuţi.
În exterior, ştirea că în Timişoara e măcel se întinde repede. Graniţele sunt închise, astfel că reporterii străini nu pot verifica veridicitatea informaţiilor.
18-20 decembrie 1989Timişorenii îşi caută morţii şi răniţii. Oraşul este ocupat de trupe de securişti. În Piaţa Victoriei securişti îmbrăcaţi civil se infiltrează în grupul de demonstranţi. Încep din nou să se audă focuri de armă.
Nu se face diferenţa între bărbaţi, femei sau copii. Cei ce încearcă să scape sunt împuşcaţi sau bătuţi cu brutalitate.
Dintr-o poruncă venită de „sus”, o parte din cadavre sunt transportate în secret la BucureÅŸti, unde sunt arse. Restul morÅ£ilor sunt îngropaÅ£i la cimitirul săracilor.
Presa internaţională comentează confuz pe marginea celor întâmplate în România. Se aud zvonuri potrivit cărora şi la Cluj şi Iaşi începe revolta, iar situaţia de la Timişoara este comparată cu masacrul din Piaţa Tienamen.
ÃŽn dimineaÅ£a de 20 decembrie este declanÅŸată greva generală ÅŸi toÅ£i muncitorii defilează prin oraÅŸ fluturând steagurile RevoluÅ£iei. Li se alătură ÅŸi militari. Este creat un comitet care să avanseze autorităţilor o serie de solicitări (grupate în „ProclamaÅ£ia de la TimiÅŸoara”).
Ei cereau demisia Guvernului şi a lui Ceauşescu, declanşarea alegerilor libere, investigarea celor petrecute la Timişoara, aducerea în faţa Tribunalului a celor care au dat ordin să se tragă, eliberarea prizonierilor, încredinţarea celor decedaţi familiilor pentru a avea parte de înmormântări creştineşti, Ceauşescu să apară la televizor să anunţe ce s-a întâmplat la Timişoara, libertatea presei.
În faţa a 150.000 de oameni, Timişoara este proclamat primul oraş Liber. Armata se retrage şi refuză să tragă în mulţime. Nicolae Ceauşescu, revenit din vizita din Iran, se hotărăşte să se adreseze direct populaţiei. Fără a convinge, le vorbeşte oamenilor despre acţiuni teroriste internaţionale care urmăresc să provoace dezordine şi să distrugă instituţiile statului, despre armata care apără teritoriul românesc şi despre faptul că în urma intervenţiilor în forţă nu au murit mai mult de 10 oameni.
Pe seară, muncitori din marile oraÅŸe ale Olteniei (Craiova, Calafat, Caracal, Târgu-Jiu) sunt luaÅ£i din orele de program, îmbrăcaÅ£i în uniformele Gărzii Patriotice ÅŸi trimiÅŸi cu trenuri speciale la TimiÅŸoara pentru a stopa miÅŸcările „ungurilor huligani”. La TimiÅŸoara, demonstranÅ£ii le spun cum stau de fapt lucrurile. MulÅ£i se întorc în Oltenia ÅŸi răspândesc informaÅ£iile.
Demonstraţii anti-Ceauşescu au loc şi la Arad, Cluj, Sibiu şi Braşov.
21 decembrie 1989La BucureÅŸti, mai exact în PiaÅ£a Republicii, în faÅ£a clădirii Comitetului Central, sunt debarcaÅ£i din autobuze speciale în jur de 100.000 de muncitori „fideli sistemului”, dotaÅ£i cu pancarte ÅŸi bannere. Reuniuni de acest tip erau ceva obiÅŸnuit pe vremea regimului.
CeauÅŸescu pregătise un speech, pe care urma să-l rostească de la balconul clădirii. La scurt timp după luarea cuvântului, din mulÅ£ime s-au auzit fluierături ÅŸi voci: „TimiÅŸoara!”. MulÅ£imea a început să se agite, iar CeauÅŸescu a ezitat, dar s-a decis să-ÅŸi continue discursul. S-a întrerupt în momentul în care oamenii au început să distrugă bannerele. A realizat că era filmat ÅŸi a comandat întreruperea transmisiei la postul public, dar deja era prea târziu.
Mulţi bucureşteni au ieşit în stradă, concentrându-se în Piaţa Universităţii. Gazele lacrimogene şi tancurile nu i-a putut ţine pe oameni departe de centrul Capitalei. Miliţia, Securitatea şi Armata au deschis focul asupra oamenilor. Chiar şi aşa, spre dimineaţă, tot mai mulţi bucureşteni erau pe străzi.
22 decembrie 1989Ceauşescu a ordonat împuşcarea ministrului Apărării, pentru că nu i-a respectat ordinele atunci când era în Iran. Radio Bucureşti anunţă că Generalul Milea este un trădător şi că s-a sinucis. Unităţi ale armatei şi soldaţi s-au aliat protestatarilor.
„Armata e cu noi” a devenit noul slogan al mulÅ£imii.
Nicolae şi Elena Ceauşescu şi o parte din anturaj au reuşit să scape, fugind din faţa mulţimii cu ajutorul unui elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC. Mai întâi sunt duşi la vila de la Snagov, de unde dau o serie de telefoane. Din nou se urcă în eliocopter având direcţia baza militară Titu. În final ajung la Târgovişte, pilotul învocând o serie de defecţiuni ale aparatului. Sunt preluaţi de armată şi reţinuţi.
ÃŽntre timp, trupele de Securitate, fidele regimului, continuă să tragă în demonstranÅ£i. Chiar ÅŸi aÅŸa, reprezentanÅ£ii „revoluÅ£ionarilor” se adresează mulÅ£imii exact de la balconul de la care cuvântase Nicolae CeauÅŸescu. Televiziunea publică începe să transmită informaÅ£ii potrivit cărora CeauÅŸescu a fost prins.
Apare zvonul că Ceauşescu a fost transportat în Iran sau Coreea de Nord.
22-24 decembrie 1989Este constituit un Guvern interimar ce reuneşte o serie de disidenţi, scriitori şi poeţi. Ion Iliescu şi Petre Roman sunt liderii Frontului Salvării Naţionale, aşa cum a fost numită această organizaţie. FSN a devenit ulterior partid, menţinându-se pe scena politică până în 1996.
25 decembrie 1989Nicolae ÅŸi Elena CeauÅŸescu sunt judecaÅ£i de un „tribunal” organizat de FSN. „Procesul” a durat nu mai puÅ£in de 55 de minute, timp în care cei doi acuzaÅ£i au refuzat să recunoască autoritatea acestui tribunal, ÅŸi au fost condamnaÅ£i la moarte. Au fost scoÅŸi afară din clădirea în care au fost judecaÅ£i ÅŸi duÅŸi în faÅ£a plutonului de execuÅ£ie.
