Tragedie la Agas: O batrana a murit intr-un incendiu

Miercuri, 9 ianuarie, la ora 09.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin apelul unic de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu în comuna Agăş, sat Cotumba, la locuinţa numitei Ţ. P., în vârstă de 83 de ani. La locul evenimentului s-a deplasat Garda de Intervenţie Comăneşti cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, încadrată cu un ofiţer şi 6 subofiţeri.De asemenea, la locul incendiului s-a deplasat şi Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, cu o autospecială de intervenţie încadrată cu un ofiţer şi 2 subofiţeri şi o ambulanţă S.M.U.R.D. încadrată cu 3 subofiţeri.Imediat după primirea anunţului de incendiu, a fost alarmat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Agăş, la locul producerii incendiului deplasându-se 4 voluntari.La sosirea la locul intervenţiei a pompierilor militari, s-a constatat că incendiul se manifesta la acoperişul bucătăriei de vară şi în interiorul acesteia, pe o suprafaţă de aproximativ 35 mp. Construcţia avea pereţii din paiantă, acoperişul cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă.La ora 10.25, pe timpul operaţiunilor de intervenţie, a fost descoperită decedată proprietara, Ţ. P. Victima locuia împreună cu fiul şi familia acestuia, în aceeaşi gospodărie şi era nevăzătoare de aproximativ 12 ani. În momentul producerii incendiului, victima era nesupravegheată, ceilalţi membri ai familiei fiind plecaţi pentru a procura lemne de foc.Incendiul a fost lichidat la ora 10.50, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Agăş. Cauza probabilă a producerii incendiului o constituie neprotejarea termică a coșului de fum faţă de materialele combustibile.

Adauga un comentariu

*