Principalele riscuri pentru 2013: Lumea este tot mai vulnerabilă

Lumea devine tot mai vulnerabilă, din cauza riscurilor legate de criza financiară, a catastrofelor naturale, a rezistenţei la antibiotice şi a unei mass-medii din ce în ce mai nocive.

Raportul pentru 2013 privind riscurile la nivel mondial, publicat la Geneva de Forumul Economic Mondial (WEF), s-a bazat pe o anchetă la care au participat aproximativ o mie de experţi şi decidenţi. Autorii raporturilor subliniază că riscurile legate de criza financiară deturnează, în prezent, atenţia „de la modificările climatice”, în contextul în care evenimente meteorologice extreme sunt în desfăşurare”.După un 2012 marcat de uraganul Sandy şi inundaţii în China, experţii apreciază că o creştere a emisiei de gaze cu efect de seră este „deosebit de îngrijorătoare” şi denunţă „incapacitatea lumii de a se adapta la modificările climatice, ceea ce antrenează un risc de mediu ale cărui „efecte vor fi tot mai marcante în următorul deceniu”.În opinia lui Axel Lehmann, însărcinat cu controlul riscurilor în cadrul companiei elveţiene Zurich Insurance Group, pe fondul „creşterii costurilor legate de evenimente ca uraganul Sandy, al unor imense pericole care vizează naţiuni insulare şi comunităţi de coastă şi al absenţei unor soluţii la emisiile de gaze cu efect de seră”, „a venit vremea acţiunii”. La rândul său, John Drzik, director general al Oliver Wyman Group, o firmă internaţională de consultanţă, spune că „două furtuni, una de mediu şi cealaltă economică, vor sfârşi prin a intra în coliziune dacă nu alocăm resursele necesare în vederea reducerii riscului, în creştere, reprezentat de evenimente climatice severe. Prosperitatea generaţiilor viitoare este cea care ar putea să fie ameninţată”.

Rezistenţa tot mai mare la antibiotice, risc mondial

Alt risc denunţat în 2013 de către experţii consultaţi de Forumul Economic Mondial este cel al sănătăţii, marcată, potrivit raportului, de „o rezistenţă crescută la antibiotice, care riscă să dea o lovitură de graţie sistemelor noastre de asigurări de sănătate vlăguite”. Tot în lumea sănătăţii, WEF relevă propagarea unor pandemii, „favorizate de o lume hiperconectată”.Nu în ultimul rând, raportul critică un nou fenomen, pe care îl numeşte „incendii cibernetice sălbatice”, exemplificând, la acest capitol, publicarea pe internet a unor filme în genul „un film critic la adresa islamului”, care are ca efect revolte extrem de sângeroase. „Într-o lume în care rolul tradiţional de paznici jucat de mass-media îşi pierde importanţa, este necesar să se reflecteze la mijloacele de stingere a acestor incendii”, apreciază raportul privind riscurile mondiale cu care ne vom confrunta în 2013.

Adauga un comentariu

*