Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Podu Turcului a intervenit în comuna Răchitoasa, sat Buda, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje amplasat în aer liber, în gospodăria numitei Ţ. R., în vârstă de 68 de ani. În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii deschise, au ars aproximativ 2 tone de plante furajere. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Răchitoasa.