La volan sub influeţa băuturilor alcoolice

Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată despre faptul că pe strada Sf. Apostoli din municipiu Oneşti s-a produs o coliziune între trei autoturisme în urma căreia au rezultat doar pagube materiale. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a identificat şi testat cu aparatul etilotest conducătorii auto implicaţi în eveniment. Rezultatul testării în cazul lui Mihail O., de 35 de ani, din Oneşti, a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aer expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

O patrulă de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza comunei Gîrleni, l-a depistat pe Gheorghe B., de 33 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,51 mg./l alcool pur în aerul rexpirat şi a fost condus la Spitalul Buhuşi unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal.

 

Adauga un comentariu

*