Centrul “American Corner Bacău” organizează joi, 24 ianuarie 2013, începând cu ora 15.00, o videoconferinţă cu Statele Unite, cu tema fenomenul de hărţuire în şcoli. Prezentarea va fi susţinută de Dr. Mary Ann Panarelli, director al Biroului de Intervenţii şi Prevenire pentru Şcolile Publice, din regiunea Fairfax, Virginia (S.U.A.), recunoscut expert american, în combaterea violenţei şi a hărţuirii în şcoli.Specialistul va oferi o imagine de ansamblu asupra eforturilor şi programelor implementate în Statele Unite, pentru reducerea fenomenului de hărţuire şcolară, precum şi o serie de acţiuni concrete, prin care profesorii şi elevii pot contribui la stoparea acestuia.La videoconferinţă vor participa liceeni de la Colegiul “Mihai Eminescu” Bacău, coordonaţi de prof. Ana-Maria Andrioaie, prof. Alis-Elena Gălbează, prof. Lăcrămioara Constantin şi prof. Gabriela Toma.Aceştia vor avea ocazia să adreseze întrebări lectorului american şi să împărtăşească din propria experienţă.Activitatea a fost precedată miercuri, 23 ianuarie 2013, de vizionarea unei serii de scurt metraje documentare, care ilustrează cazurile unor copii hărţuiţi şi efectele nefaste pe care acest fenomen le are asupra victimelor.“Prin acest gen de activităţi urmărim conştientizarea şi sensibilizarea tinerilor, cu privire la problematica violenţei, a hărţuirii şcolare şi totodată motivarea lor în iniţierea unor acţiuni de combatere a acestor fenomene, în rândul propriilor colegi.”, ne-a declarat bibliotecar Oana Jianu, coordonator al Centrului “American Corner Bacău”.La finalul activităţii, liceenii vor primi materiale informative şi broşuri, oferite de gazde.Pentru cadrele didactice interesate, Biblioteca C.C.D. Bacău, a pregătit de asemenea și o expoziţie de carte, care reflectă tematica aflată în discuţie.„În virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacău şi Ambasada S.U.A., ne face încă o dată plăcere să promovăm noi proiecte, care presupun desfăşurarea în lunile următoare a unei serii de videoconferinţe. Acestea vor avea tematici diferite, de maximă actualitate.Cu această ocazie, revalorificăm dotarea centrului, cu un performant sistem digital pentru videoconferinţe (DVC), care, iată, ne oferă posibilitatea să organizăm schimburi de experienţă şi idei în mod direct şi în timp real. Credem că participarea publicului băcăuan, a tinerilor elevi şi studenţi, dar şi a profesorilor la aceste videoconferinţe, poate contribui, chiar dacă într-o măsură mai mică, la dezvoltarea contactelor culturale şi educaţionale dintre România şi S.U.A.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.