CirculaÅ£ia pe Autostrada Soarelui, care a fost blocată miercuri noapte din cauza viscolului ÅŸi a zăpezii, a fost redeschisă vineri, la ora 12.30, pe tronsonul BucureÅŸti – Lehliu, a declarat pentru Rompres, directorul de întreÅ£inere de la Compania NaÅ£ională de Autostrăzi ÅŸi Drumuri NaÅ£ionale (CNANDR), Florin Dascălu.
‘CirculaÅ£ia între BucureÅŸti ÅŸi Lehliu a fost reluată, urmând ca pe întreaga suprafaţă închisă joi, până la FeteÅŸti, să terminăm operaÅ£iunile de deszăpezire ÅŸi să reluăm până la ora 17,00’, a spus Florin Dascălu.
Potrivit oficialului citat, conducătorii auto au astfel posibilitatea să ajungă la ConstanÅ£a, prin intermediul DN 3A (BucureÅŸti – Lehliu – FeteÅŸti).
În prezent, la sediul Ministerului Transporturilor are loc o întâlnire a reprezentanţilor Comandamentului de iarnă, condusă de ministrul Ludovic Orban, cu cei ai diferitelor companii din subordinea ministerelor pentru o analiză a situaţiei celorlalte drumuri naţionale blocate din sudul ţării.
Sud-estul României, inclusiv capitala Bucureşti, a fost afectat joi de ninsori abundente, autorităţile anunţând închiderea celor două aeroporturi din capitală, a porturilor de la Marea Neagră şi a mai multor autostrăzi.
Joi dimineaţa aeroporturile Otopeni şi Băneasa au fost închise din cauza ninsorii şi a viscolului, responsabilii anunţând că peste 20 de avioane nu au putut decola.
ROMPRES