Aparitia si raspandirea crestinismului a complicat si mai mult ceremonialul inceputului de an. Scenariul ritualului de An nou a fost schitat, in principal, pe baza informatiilor etnografice si a unor surse documentare privind desfasurarea acestuia in lumea romana. Au fost introduse in scenariu si unele elemente grecesti si orientale care se presupune ca au influentat cultura populara a sud-estului Europei prin contact direct sau prin intermediul Imperiului Roman.
Paralelismul facut cu sarbatorile de iarna romane, in special cu sarbatoarea Anului nou, se justifica daca avem in vedere ca acestea au existat si in Dacia romana. A atribui originea sarbatorilor de iarna „exclusiv unei mosteniri comune ce s-a raspandit dintr-un anumit centru in toata Europa si de aici in alte continente, in coloniile europene, este o greseala.
Dupa Sfantul Vasile, care marcheaza prima zi din an, Boboteaza este cea mai importanta sarbatoare a inceputului de an. Ceremoniile, mai mult sau mai putin religioase, consacrate acestui moment incep din ajunul sarbatorii (5 ianuarie) cand se tine post. În aceasta zi se mananca grau fiert cu miere si nuca, placinte cu varza sau ceapa, bors etc. Pentru a fi sanatosi si pentru a fi feriti de necazuri, unii oameni tin post negru. De asemenea, fetele fecioare spera sa se marite în acest an.
Traditia spune ca in aceasta zi de Ajun, dar si in cele 3 zile cat se sarbatoreste Boboteaza, sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut, pentru ca, astfel se da altcuiva belsugul din casa. In dimineata de Ajun, inainte de aprinderea focului, se strang cenusa din soba si gunoiul din casa. Se tin undeva deoparte, pana in primavara, cand se presara pe straturile cu legume, despre care se crede ca vor fi mai rodnice. Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii sunt incarcati cu promoroaca, rodul lor va fi bogat; daca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile, cine le aude si scapa vreo vorba despre asta, risca sa-si piarda mintile.
Astazi, preotul insotit de palimar, de dascal si un card de copii umbla din casa in casa cu crucea si stropeste cu agheasma, cu un manunchi de busuioc, toate camerele, dar si acareturile gospodariei. Este asteptat in pragul casei de gazda, de obicei de capul familiei, care tine in mana o lumanare aprinsa, care va fi lasata ulterior sa arda pana la capat. Copiii care merg inaintea preotului, strigand „chiraleisa” sau „chiuralesa”, dupa cum se obisnuieste in zona, primesc din mainile gazdei nuci, colacei sau mere.
In unele locuri se crede ca e un pacat sa dai copiilor bani, pentru ca „banii sunt ochii dracului si e pacat sa ii dai celor ce vestesc pe Domnul”. Totusi, astazi se obisnuieste pretutindeni ca micilor vestitori sa li se ofere monede. Pentru primirea preotului, pregatirile se fac in cea mai frumoasa camera din casa.
In mijlocul camerei se asterne masa, se intinde o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava, iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Daca preotul umbla chiar in ajunul Bobotezei, pe masa se pun bucate de post, iar daca parintele vine cu o zi mai repede, pe masa se pun orice bucate. In unele locuri se pune pe masa o sticluta cu ulei, sare, faina alba si malai, spre a fi sfintite, si care apoi se amesteca in ingredientele utilizate la pregatirea mancarurilor obisnuite, spre a feri de boli si farmece membrii familiei.
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare.
Se spune ca din cauza gerului, în aceasta noapte ouale de corb se crapa si ies puii, încercand sa zboare. Tot în aceasta noapte se deschid cerurile (ca la Ovidenie sau în noaptea dintre ani), iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplineste dorintele. În aceasta zi se fac observatii meteorologice, se ghiceste viitorul si se fac descantece pentru dragoste.
Boboteaza sau Iordanul, Botezul Domnului (6 ianuarie), incheierea ciclului sarbatorilor de Craciun
Ultima zi a ciclului sarbatorilor de iarna, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospetele.
Sarbatoarea Botezului Domnului se mai numeste si „Epifanieâ€, care inseamna „Aratareâ€. In aceasta zi s-a aratat in lume Dumnezeu, Sfanta Treime. Tatal a grait din ceruri, Fiul era in apa si se boteza, iar Duhul Sfant a pogorat asupra Lui. Tot astazi se face si Sfintirea cea mare a apei. Preotul venind cu credinciosii, se roaga lui Dumnezeu sa trimita pe Duhul Sau Cel Sfant si sa sfinteasca apa aceea, precum a sfintit apa Iordanului in ziua cand s-a botezat Domnul Nostru Iisus Hristos.
Preotul face agheasma mare în fata unei cruci de gheata. Din aceasta agheasma, credinciosii iau pentru acasa în diferite vase pentru a o folosi în ocazii mai speciale. În aceasta zi, preotii sfintesc apele. Din agheasma mare oamenii iau si îsi stropesc casele si vitele, pastrand restul în sticle, pentru leac. Preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul. Se spune ca cine se arunca în apa în aceasta zi, va fi ferit de toate bolile si ca atunci cand preotul arunca crucea în apa, dracii ies si fug pe camp, însa ei nu sunt vazuti, îi pot vedea doar lupii. Spun batranii nostri ca daca în ziua de Boboteaza vremea e frumoasa, anul va fi bogat în paine si peste.
Fetele de maritat obisnuiesc sa isi aseze sub cap, in noptile celor trei zile de Boboteaza, fire de busuioc sfintit din manunchiul cu care a stropit preotul prin casa, pentru a-si visa ursitul. De asemenea fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an. Dupa Boboteaza, 9 zile nu se spala rufe, pentru ca se considera a fi un pacat sa fie „spurcata” apa care a fost sfintita. Cei de la sate stiu ca este ziua in care li se poate arata norocul, daca gasesc crucea aruncata in apa de preot, la sfarsitul slujbei. Totusi, practica specifica zilei de 6 ianuarie se leaga de alungarea spiritelor rele in lacasurile lor subpamantene, purificarea vazduhului prin zgomote, stropitul cu aghiazma a vitelor, caselor, constructiilor anexe. Spiritele mortilor care au salasluit printre cei vii in timpul celor 12 zile, ospatate si venerate pentru a le castiga bunavointa in prorocirile si pronosticurile de Anul Nou, trebuiau alungate prin toate mijloacele posibile.
Acestea sunt traditiile inchinate sarbatorii, pe care le respecta mai ales oamenii din lumea satului si cei varstnici. Pentru tineri, mai ales pentru cei de pe la oras, traditiile s-au cam pierdut si multi stiu ca Boboteaza este ziua in care se sfintesc apele si se taie cruci de gheata.
Chiraleisa reprezinta un obicei de purificare a spatiului si de invocare a rodului bogat si are loc la Boboteaza. Cuvantul „chiraleisa” are la origine o formula liturgica greceasca si în limba romana înseamna “Doamne miluieste!â€. Este organizat de copii dupa modelul colindelor. ÃŽn ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, grupuri de baieti intra în curtile oamenilor si înconjoara casele, grajdurile, holdele, sunand din clopotei, talangi, fiare vechi, rostind în cor versurile :
“Chiraleisa, spic de grau,
Pana-n brau,
Roade bune,
Mana-n grane!â€
În Bucovina, în dimineata acestei zile, oamenii aprind focuri, joaca în jurul lor si apoi sar peste ele, acest obicei numindu-se ardeasca. „La Apa-boteaza, mai toti romanii aprind paie si frunze si fac para mare si dupa ce se miceste para sar peste ea†(S. Fl. Marian).
În sudul tarii se practica încurarea cailor pe camp, pentru întaia oara. Într-un colind de fecior, calul amenintat ca va fi vandut, raspunde:
„-Stapane, stapane,
De vandut me-i vinde
Da-ti mai adu aminte
An la Boboteaza
Pe gheta rasneata,
Caii potcoviti
si înca hraniti.
Dar eu nici potcovit
si nici hranit
si eu m-am silit
Pe toti i-am întrecut
Pe cinste ti-am facut
tie de voinic
Mie de cal bunâ€.
Toate aceste obiceiuri legate de Boboteaza au o dubla semnificatie: de alungare a spiritelor rele care bantuie libere de la Craciun, dar si de atragere a belsugului.
Petrecerea zgomotoasa a femeilor casatorite organizata in ziua si noaptea de Santion (7 ianuarie, a doua zi dupa Boboteaza) care pastreaza amintirea manifestarilor specifice cultului zeului Dionisios este numita, in judetele din sud-estul Romaniei (Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea si Constanta), Ziua Femeilor, Iordanitul sau }ontoroiul Femeilor. Nevestele se adunau in cete de 10 – 30 de persoane la o gazda. Aduceau cu ele alimente (oua, faina, carne) si, bineinteles, bautura.
Dupa ce mancau si beau din belsug spunand ca se iordanesc (sinonim pentru betie), cantau, jucau, chiuiau, ieseau pe drum unde insfacau barbatii iesiti intamplator in calea lor, ii ridicau si ii duceau cu forta la rau sau la lac sub amenintarea ca-i arunca in apa. Acestia se rascumparau cu un dar, de obicei cu o vadra de vin, unitate de masura egala cu 10 litri. Dadeau ce li se cerea si scapau.
De altfel, nici nu aveau ce face! Se urcau pe o grapa trasa pe rand de alte femei, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti, faceau tot felul de nazdravanii. Acum, la }ontoroiul Femeilor, cunoscutele norme de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite, iar excesele de bautura si petreceri peste masura tolerate. De altfel, femeile se considerau in aceasta zi mai tari si cu mai multe drepturi decat noi, barbatii: lasau toate obligatiile de sotie si mama in seama soacrelor si chiar a barbatilor, chefuiau si se distrau intre ele fara sa dea cuiva socoteala.
In unele sate ceata femeilor casatorite primea in randurile sale tinerele neveste, casatorite in anul incheiat, printr-o ceremonie speciala: acestea erau duse la rau si stropite cu apa. Elemente ale acestei petreceri de pomina sunt pastrate astazi de femeile din comuna Pantelimon, din imediata apropiere a orasului Bucuresti.
Ca origine, ciudatul obicei este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic inclusiv in cetatile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis). De remarcat ca in calendarul cetatii Calatis, pe ruinele caruia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionisios zeu al vegetatiei, vitei de vie si betiilor rituale, dovada ca acesta facea parte din panteonul local.
Unii specialisti i-au gasit originea in lumea tracica (Epoca Fierului, Epoca Bronzului), altii, mai recent, sunt de parere ca aceasta divinitate vine din adancurile religiilor micro-asiatice si egeene, din epoca neolitica. Indiferent de disputele legate de originea teritoriala a zeului, un lucru este cert, cultul sau, atat de raspandit in antichitate incat a tins sa devina o religie universala cu care a avut serios de luptat crestinismul, supravietuieste astazi la romani sub forma obiceiului Iordanitul femeilor.
Sfantul Ioan Botezatorul (Santion)- Inaintemergatorul Domnului patronul spiritual al celor care poarta acest prenume, unul dintre cele mai comune la romani, se serbeaza în 7 ianuarie. ÃŽn dictionarul etimologic semnificatia acestui nume este “cel de care Dumnezeu are mila”.
Este ziua care incheie sarbatorile de iarna. Biserica a randuit sa-l praznuiasca pe Botezatorul Ioan a doua zi dupa Boboteaza. Ziua de Santion este o zi de mare bucurie. Cine nu se veseleste in aceasta zi, va fi trist tot anul. Nasul lui Iisus este si patronul pruncilor, el ii scuteste de nenorociri si-i ajuta sa nu moara nebotezati.
Atunci cand vremea se mai încalzeste, se spune ca Sf. Ioan a botezat gerul. “La Sf. Ioan se duce iarna daca a adus-o San-Nicoara cu calul albâ€.
Traditia ne prezinta si în aceasta perioada, o urare de bine pentru noul an: Iordanitul. In aceasta zi, in special in regiunile de munte, de la Boboteaza la Sf. Ioan, grupuri de feciori merg cu Iordanul. Ei împrumuta busuioc si agheasma de la preot (folosite de Boboteaza) si merg pe la casele oamenilor, botezandu-i si „iordanindu-iâ€. Feciorii iau în brate fiecare membru al familiei si se învartesc. Unii oameni se lupta cu acestia stiind ca „iordanitorii†sunt ajutati de Sf. Ioan, care da putere si celui care se lupta cu ei. Se spune ca daca un flacau a fost „iordanitor†un an, trebuie sa continue trei ani la rand.
ÃŽn Transilvania si Bucovina, cei care sunt numiti Ioan au o sarbatoare aparte, numita “Udatul Ionilor”. Ritualul de botezare simbolica are integrat în el si momente care amintesc de sarbatorile grecesti sau romane ale începutului de an.
Flacaii cu nume de Ioan poarta un steag împodobit si sunt urcati într-un car alegoric, gatit cu crengi de brad. Animalul înhamat, cal sau bou, este si el împodobit cu betele colorate si în acest fel, cu totii, sunt purtati pana la marginea satului, la un rau. Aici, Ionii sunt botezati si purificati de toate relele anului trecut, astfel, întreaga comunitate urmand sa aiba parte de un an îmbelsugat.
Dupa acest ritual, se organizeaza joc, la care sunt invitate si fetele. Sarbatorea este încheiata, de obicei, acasa la unul dintre Ioni, iar acesta îsi cinsteste prietenii cu bautura si colaci. În unele zone din tara femeile duc plocoane moasei care le-a ajutat sa aduca pe lume copii. Are loc apoi o petrecere cu mancare si bautura, în timpul careia femeile rup cate o bucata din colacul mare facut de moasa si încearca, dupa forma bucatii de colac, sa ghiceasca daca vor mai avea copii si daca vor naste fete sau baieti. În Bucovina, se pune un brad împodobit la portile tuturor celor care poarta acest nume, iar Ionii dau o petrecere cu lautari.
