Garrett McNamara, adevărată legendă a surfului, a anunţat că a reuşit să plutească pe ‘cel mai mare val din lume’ (aproape 30 m înălţime), la Nazare, în Portugalia. Dacă se confirmă înălţimea valului, sportivul american îşi va bate propriul record, înregistrat tot la Nazare, la sfârşitul lui 2011, valul având atunci aproape 24 m, relatează 7sur7.be. McNamara, 45 de ani, s-a născut în Massachusetts, iar familia lui s-a mutat în Hawai când băiatul avea 11 ani. A început să participe la concursuri la 17 ani şi a concurat zece ani în circuitul profesionist, alături de fratele lui. Americanul a realizat această performanţă datorită unei metode numite ‘tow-in’, care constă în remorcarea surferului de un ski-jet spre faţa valului şi care permite prinderea unor valuri mai mari decât prin simpla forţă a braţelor, ca în surful tradiţional. Praia do Norte din Nazare oferă condiţii excepţionale pentru atacarea unor valuri gigant datorită unui fenomen geologic numit ‘tunul din Nazare’, o falie pe fundul mării de 170 km lungime şi 5 km adâncime, care propulsează hula Oceanului Atlantic spre litora