Eva Herzigova, un celebru fotomodel de origine cehă, şi-a obişnuit fanii să arate spectaculos indiferent de vârsta pe care o are. Herzigova a fost văzută recent în capitala Angliei fără machiaj şi cu o ţinută care o caracterizează perfect drept o mamă aflată la cel de-al treilea copil.Sarcina actuală poate fi resimţită pe fizicul şi aspectul Evei Herzigova, iar fotomodelul nu se fereşte prea mult să ascundă acest lucru. Chiar dacă era cunoscută drept unul dintre cele mai frumoase modele ale lumii, Herzigova este mult schimbată la cei 39 de ani pe care îi are, comparativ cu felul în care arăta cu ceva timp în urmă. Eva Herzigova a fost văzută recent în centrul Londrei făcând cumpărături, însă, starea sa fizică a uimit privitorii. Herzigova a renunţat la machiajul spectaculos şi ţinutele care îi pun corpul în valoare şi a adoptat un set de haine care nu o avantajează în niciun fel. Îmbrăcată cu o pereche de blugi de culoare neagră şi o bluză largă, modelul ceh a străbătut o serie de magazine londoneze pentru a-şi cumpăra cele necesare şi a înfăţişat un aspect obosit şi mult schimbat faţă de ceea ce fanii Herzigovei erau obişnuiţi să vadă, scrie dailymail.co.uk.