Polițiștii de investigații criminale și cei din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, l-au depistat pe Dragoș B., de 30 de ani, din Bacău, urmărit internațional la cererea autorităților olandeze. Pe numele său autoritățile din Olanda au emis mandat de arestare pentru săvârșirea infracţiunii de falsificare de mijloace de plată electronice. Dragoș B. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău, iar în continuare se desfășoară demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile olandeze.