Jurnal de pace – Societatea si violenta

Ideea de baza de la care trebuie sa pornim in analiza acestei corelatii este aceea ca omul este supus permanent unui proces de invatare sociala care poarta denumirea de SOCIALIZARE.
In alta ordine de idei, o societate care se vrea buna, trebuie sa functioneze pe baza regulilor morale, reguli care o fac puternica si care exclud categoric, violenta.

Daca vrem, deci ca membrii comunitatii noastre sa fie socializati intr-un anume mod se impune sa promovam regulile morale si sa eliminam violenta. Dar cum apare violenta? Un prim canal este cel psihologic si se datoreste sentimentului de teama. Teama genereaza violenta. Teama soldatului de inamic il face sa fie violent. Teama de pierdere a serviciului, de a nu mai avea ce manca maine, de a-ti pierde casa amanetata, de a fi atacat pe strada, de a fi inselat de iubita, amanta, sau sotie, teama de “ziua de maine” etc, toate aceste situatii se constituie in factori generatori de violenta.

Acesti factori sunt aproape “firesti” si reusim sau nu, sa ne ferim de ei. Depinde de noi si de multe altele, dar problema cea mare se refera la factorii generati cu buna stiinta, din interese meschine, din rautate, deci cu intentie. Ce ne facem cu acestia? Ce putem face cu filmele de la televizor cu scene de violenta sau de groaza care, din pacate “prind“ la tineri, cu desenele animate care contin scene de violenta, cu emisiunile de stiri care contin scene care genereaza teama si ulterior violenta? Acesti factori genereaza violenta in scoli, in baruri si restaurante, pe strada, in familie etc. Avem un CONSILIU NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (CNA). Oare este al nostru, al romanilor sau este vandut? Este responsabil sau este inconstient? Este vertical sau nu are coloana? Este sub controlul Parlamentului sau face ce vrea?

Ca om de rand am inteles ca mersul evenimentelor ne-a dus in Uniunea Europeana. Ca trebuie sa ne aliniem la legislatia acestui organism, ca libera circulatie a serviciilor permite filmelor de desene animate produse la Praga sau la Londra sa ajunga si in tara noastra dar nu stiu exact daca ne si obliga sa difuzam acele filme care contin scene de violenta. Este obligatoriu sa oferim copiilor nostri scene de violenta?

Este obligatoriu sa le prezentam celor mai mari filme de groaza? E bine, oare, ca un tanar inainte de a incepe o viata sexuala normala sa vada filme porno? Ma adresez celor din Parlament si ii intreb: aveti, dragi “politicieni” vreo raspundere fata de CNA ? Dar fata de tanara generatie? Chiar vreti sa va mai votam in 2008 la alegerile locale sau parlamentare? In numele liberalismului si al democratiei distrugeti sistematic statul.

Credeti ca in Romania se poate prelua functia de educatie, de exemplu, de catre structuri particulare? O sa ajungeti oare ca, dupa ce ati privatizat bogatiile subsolului (cum nu a mai facut nimeni in lume ) sa privatizati si apararea nationala? In numele aceleeasi democratii in Romania, deci si in Bacaul nostru se distruge sistematic familia, care prin rolul ei educativ se putea opune propagarii violentei. Ati obligat, dragi politicieni postdecembristi pe romanii constransi de saracie sa ia drumul strainatatii sub sloganul libertatii si sa-si lase copiii de izbeliste. Stiti cati dintre ei au recurs la violenta? Dar cati s-au sinucis?

De multe ori ma intreb daca nu sunt eu cam naiv si nu m-am prins ca de fapt politicienii nostri sunt foarte subtili si vor sa-i determine pe romani ca sa-l regrete pe Ceausescu (asa cum a si rezultat, de altfel, din sondajul recent, cu privire la cea mai mare personalitate din ultimii 100 de ani). Sau, poate, ca eu nu stiu, ce este aceea democratie. Poate ca activand in invatamant, timp de 25 de ani dau prioirtate pedagogiei in fata democratiei.

Pentru mine pedegogia, ca stiinta a educatiei, presupune autoritate, competenta porfesionala, disciplina, munca si sacrificii – totul pentru viitoare impliniri si realizari ale propriei personalitati. Prin extensie si democratia include aceste trasaturi si altele in plus: dictatura legii, accesul celor multi la putere si la luarea deciziilor politice, promovarea competentei in clasa politica si a bunului simt in locul smecherilor care s-au descurcat in a face rost de ceva bani si acum isi pot cumpara locurile pe liste. Daca nu oprim acest “macel” suntem un popor care ne meritam soarta si nu putem face lucruri mari decat sub regimurile dictatoriale (Burebista, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Carol al II-lea, Antonescu, Ceausescu).

Cei care o sa cititi acest articol o sa ma credeti un razvratit sau un nostalgic care stie doar sa critice dar care nu are solutii, asa cum s-au dovedit multi in ultimii 17 ani. Cu modestie va spun celor care ganditi asa, ca chiar as avea unele solutii viabile si care ar viza, in primul rand pe viitorii politicieni. As putea propune, de exemplu, tuturor partidelor politice un test si o grila de conditii pentru viitorii candidati.

AICI ESTE BUBA CEA MARE. Dar vor vrea oare? As putea propune solutii pentru dezvoltarea la romani a spiritului muncii. Am invatat de la mama, ca in viata nu pot progresa decat daca voi munci foarte mult (ea spunea ca daca stai iti sta norocul). Am luat ca exemplu, atitudinea fata de munca, de la colegii mei evrei (asa cum scriam intr-un articol in luna octombrie 2007), l-am luat din carti citind despre occidentali care au adus lumii cea mai avansata civilizatie, datorita in primul rand atitudinii fata de munca.

Nu este, insa, important ce parere si ce abilitati am eu. Important este ce putem face cu totii ca sa mergem spre progres (acel gen de evolutie care se rasfrange pozitiv asupra OMULUI si a CONDITIEI UMANE).

comandor(r) dr. Vasile FLOREA

Adauga un comentariu

*