Traversarea neregulamentară face victime

Vasile U., de 34 de ani , din județul Neamț, în timp ce conducea un pe DN 2, în afara localității Onişcani, l-a surprins și accidentat pe Ioan P., de 60 ani, din comuna Bahna, județul Neamţ, care s-a angajat in traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.  Atât conducatorul auto, cât și pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și le-au fost recoltate probe biologice de sânge. Ioan P. a fost transportat la Spitalul Judetean Bacău pentru îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ioan C., de 71 de ani, din comuna Racova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Mărășești din Bacău, a surpins și accidentat pe V. Georgeta, de 80 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto cât și victima accidentului au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Adauga un comentariu

*