Evaluarea României în cadrul Mecanismului de Colaborare şi Verificare este un lucru normal, dar ar trebui să se clarifice cine face evaluarea şi pe ce criterii, a afirmat preşedintele PNL, Crin Antonescu. marţi seară, la Antena 3. „A discuta în acest moment despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare este cât se poate de normal. Aici suntem, de acolo am plecat, nu avem un capăt, nu ştim cât l-am prelungit, nu ştim când se opreşte, dar la un moment dat trebuie să vedem foarte clar, totuşi, care sunt criteriile prin care evaluează şi cine. Nu se poate la nesfârşit ca nişte funcţionari, nici măcar comisari, nişte funcţionari ai unei instituţii, să jongleze în felul acesta cu imaginea unei ţări întregi din UE. În al doilea rând, nu se poate ca partizanatul acesta să continue la nesfârşit”, a spus Crin Antonescu. Liderul liberalilor a afirmat, în context, că România nu se află într-o poziţie de subordonare faţă de instituţiile de la Bruxelles şi că inclusiv activitatea Comisiei Europene va trebui analizată la un moment dat. „Când Victor Ponta discută cu domnul Barroso, discută primul-ministru al unei ţări din Europa (…), a şaptea ţară din Europa măcar ca populaţie, cu 70% din voturi în spate, adică probabil cel mai puternic şi mai proaspăt legitim premier din Europa în acest moment, iar în partea cealaltă, cu tot respectul, este vorba de o Comisie al cărei bilanţ (…) îl vom discuta la un moment dat. Adică nu doar ce miniştri a spus ANI în România că au incompatibilitate sau ce a mai plâns domnul Băsescu pe aici, să vedem ce a făcut această Comisie cu Europa în ultimii ani. Să vedem care e gestiunea acestei comisii, care e competenţa ei, care e legitimitatea ei”, a spus Antonescu. El l-a acuzat totodată pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că nu a fost sincer când a afirmat, în discuţiile cu liderii USL, că îşi doreşte ca raportul MCV să fie unul pozitiv. „Ceea ce Traian Băsescu şi ai lui au făcut prin instituţii ale statului (…) sunt lucruri care contează. Traian Băsescu este un om care totuşi, de opt ani, de nouă ani, preşedintele României, este cunoscut de aceşti lideri cu bune, cu rele, cum îl percep, iar în sensul acesta are o anumită credibilitate şi a făcut un rău enorm României. A solicitat o discuţie cu mine, cu premierul, cu preşedintele Camerei, am stat de vorbă cu deschidere, cu onestitate. În vreme ce vorbea cu noi şi se prefăcea foarte interesat ca raportul (raportul MCV – n.r.) să iasă bine, vedem cu toţii ce făcea în continuare”, a mai spus Crin Antonescu.