Un elicopter pentru misiuni de tip SMURD aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie a MIRA la bordul căruia se află o echipă medicală a Spitalului de Urgenţă Floreasca a plecat într-o misiune în judeţul Giurgiu, comuna Izvoarele, satul Petru Rareş, în jurul 14.30, pentru transportarea a două femei gravide ce prezentau semne de iminenţă a naşterii, la Spitalul din Giurgiu.
Întrucât pacientele trebuiau să ajungă de urgenţă la spital pentru primire de asistenţă medicală de specialitate, iar utilajele de deszăpezire nu puteau ajunge la locul unde se aflau aceasta, a fost necesară intervenţia unui elicopter, transportul pe calea aerului fiind singurul posibil în condiţiile existente.
De la începutul anului, elicopterele Unităţii Speciale de Aviaţie a M.I.R.A. au efectuat 5 misiuni umanitare în urma cărora au fost salvate 8 persoane. De asemenea, aceste acţiuni pentru salvarea celor ce se află în situaţii dificile vor continua, de câte ori aceasta va fi necesar.