Tehnica de manipulare e la mare căutare

Cele două formaţiuni care trebuiau să vină în sprijinul foştilor militari, acum pensionari, ancmrr-ul şi sindicatul militarilor, în loc să fie unite şi să furnizeze o singură expresie în interesul pentru care s-au constituit, ele, rămîn în opoziţie una faţă de alta. În urmă cu câteva zile, după apariţia raportului special al Avocatului Poporului, ancmrr-ul a ieşit cu un comunicat, după părerea mea manipulator, atăcând pe cei care au avut o părere, vizavi de acest raport şi în mod special sindicatul militarilor, care şi-a exprimat poziţia în mass-media. Şi eu mă exprim de doi ani, când citesc câte ceva despre drepturile băneşti ale militarilor şi nu sunt de acord cu ce se scrie. M-am simţit dator să o fac de fiecare dată, nefiind afiliat la una dintre aceste formaţiuni,  pentru faptul că am lucrat în aces domeniu şi consider că ar fi o laşitate să stau de o parte. Spre exemplu nu am putut să rămân de o parte, când am observat că se aruncă pe piaţă o manipulare grosolană legată de pensiile militare, comunicat, ce se  doreşte să aducă ceva lumină asupra textului raportului A.P. traducând dintr-o limbă a juriştilor, în cea a muritorilor în cachi. Toţi cei care şi-au dat cu părerea asupra raportului A.P. în opinia comunicătorului ancmrr-ului, sunt comentatori care s-au grăbit şi nu cunosc nimic din actele normative, pe care le invocă şi tot ce s-a comentat, a fost făcut cu scopul de a manipula.  După părerea mea, care nu sunt jurist, avocat sau doctorist, ci doar comentator, consider că ceea ce face comunicatorul ancmrr, este tot o formă de manipulare şi am să şi demonstrez mai jos, cănd o să abordăm partea tehnică din comunicat. Chestiunea cu preocuparea permanentă pentru rezolvarea problemelor foştilor militari, dacă s-ar fi întâmplat, sindicatul militarilor nu ar mai fi existat. Aşa că atitudinea angajantă a ancmrr-ului, ruptă din cea guvernamentală, lasă loc de interpretare şi de reconsiderare, pentru că altfel nu ar fi fost posibil, ieşirea ordonanţelor care au ucis pensionarii militari, pe ale căror morminte,  asociaţia cu pricina nu a pus nici o floare.

Comentariile comunicatorului ancmrr-ului despre raportul A.P. sunt neprofesioniste şi tendenţioase. Prin urmare manipularea devine şi mai grosolană. Plasarea ideii în spaţiul acesta, că ar exista două categori de pensii, una pensii de serviciu şi alta, pensii speciale, este nu numai falsă dar şi descalificantă. Susţin asta pentru că toate pensiile din categoria pensii de serviciu, sunt cu statute speciale prezentate şi de A.P. de la a) la g). Dintre acestea, cele militare, de la a) la b) sunt pensii de stat, şi nu pensii speciale. Inducerea ideii că pensiile militare sunt pensii speciale, este foarte dăunătoare şi în acelaş timp tendenţioasă. Mai ales că nu este stipulată acestă titulatură în vre-o lege. În folclor se foloseşte, dar e decalificant să fie făcută de un jurist. Sunt pensii de stat, pentru că remunerarea militarilor este făcută printr-o politică de stat, cu solde şi nu cu salarii. Diferenţa fiind fundamentală, întrucât dimensionarea soldelor nu se raportează la rezultatele economice obţinute şi la timpul lucrat. De aceea s-a şi dat o titulatură corectă legilor organice, anume legea pensiilor militare de stat, respectiv legea pensiilor de stat ale poliţiştilor.

Deasemeni, comentariu comunicatorului ancmrr-ului, legat de faptul că militarilor nu s-au aplicat strict principiul contributivităţii, din care cauză s-ar fi produs unele majorări, prin omisiune, se denaturează sensul celor arătate de A.P.  Acesta mai spune, că măsura de revizuire a pensiilor de serviciu, nu a fost aplicată în mod nediscriminatoriu, iar când se referă la cele militare detaliază, ceea ce nu face şi comunicatorul, de unde înţeleg că s-a dorit o manipulare, care e la mare căutare. Avocatul Poporului explică, că militarilor s-au aplicat un mod de calcul diferit prin asimilarea forţată a acestora cu pensiile de tip contributiv şi un algoritm diferit care în 80% din cazurile de redimensionare a pensiilor militare, a condus la majorări fără precedent.  Însă părerea mea, ca om care mă pricep în domeniu, procesul declanşat de legea 119/2010 nu a fost de recalculare şi nici de revizuire, pentru că aceste operaţiuni nu pot viza cuantumurile pensiilor stabilite printr-o lege organică, modificându-le şi modurile de a le stabili. Revizuirea se poate îndrepta asupra calculelor incorecte făcute, sau dosar incomplet. Ca şi în justiţie o hotărâre judecătorească, poate fi revizuită în urma apariţiei unei dovezi de natură să schimbe decizia. Legea 119/2010 a declanşat o redimensionare a pensiilor de serviciu după formule cu calcule iraţionale cu efect de bumerang. Ca om ce trebuie să judec cu mintea şi nu cu sufletul, formula de calcul aplicată în acest context, conţine elemente artificiale, iar altele false care duc la un rezultat fals. Astfel se poate explica, cum s-au putut obţine pensii mai mari cu jumătate şi chiar dublul bazei de calcul.  Este un lucru simplu de constatat dacă vrei să judeci cu mintea. Majorările sunt  fără precedent în istoria stabilirii pensiilor la militari. Cominicatorului ancmrr-ului îi este teamă să recunoască şi nu-i este jenă să acepte. Pe acest fond  de lucru, cu totul anarhic, s-au produs discriminări şi s-a dărâmat scara valorică şi ierarhică păstrată de absolut toate legislaţiile de până acum, în domeniul pensiilor militare.     În ceea ce priveşte comentariul comunicatorului ancmrr-ului cu privire la propunerile făcute de A.P. în legătură cu pensiile de serviciu, acesta se rezumă să menţioneze numai faptul că a propus diminuări între 20-50% prin impozitarea părţii din pensia de serviciu,  suportată de la bugetul statului, nefăcând referire expresă la pensiile militare şi că acestea vor rămâne neatinse, ceea ce înseamnă tot o manipulare fiindcă A.P.nu s-a referit la aşa ceva. În esenţă A.P. deşi nu se referă expres la fostele pensii militare, propune totuşi ca pentru pensiile de serviciu, stabilite în baza legislaţiei existente la apariţia legi 119/2010 din care făceau  parte si cele militare, să revină la denumirea şi cuantumul pensiilor de serviciu anterioare promulgării legi 119/2010. Şi pentru a spulbera ceaţa împrăştiată de Domnia Sa, cred că propunerea aceasta este corectă. Revenirea la o lege a pensiilor  militare de stat,  este inevitabilă,  pentru că împărţirea  merelor,  la pere,  îţi  c-am dau  gutui.

Col.(r) Constantin Nour

Adauga un comentariu

*