Am scris acum un an despre „Locotenentul rătăcit” un articol cu acest titlu. Scriam atunci, că oricare dintre noi putem fi luaţi de val la un moment dat şi duşi undeva pe alt mal. Însă ma frapat insistenţa cu care locotenentul marţian, ca să nu spun aerian, a persistat în greşeli. Mi-am dat seama că incompatibilitatea lui cu sistemul militarizat, a fost mult mai profundă, dacă nu cumva interesele sunt altele şi nebănuite. Faptul că astăzi după un an, un ministru nou la apărare în funtea unei armate, componentă a forţelor NATO, are emoţii pentru că a doua zi îl va primi în audienţă pe locotenentul rătăcit, mă face să mă culc pe burtă, de râs şi să merg târâş. Mă face şi curios, la ce au putut discuta şi la ce concluzie au putut ajunge. Dar cel mai mult mă îngrijorează faptul, că nu mai scăpăm odată de plângăcioşi, emotivi şi de transpiraţi în palmă, cocoţaţi prin alegeri ori numiţi, în funcţii importante ale statului, funcţii pe care noi toţi le plătim. În condiţiile când iraţionalul şi demenţa au cuprins atât de mult conducerile la vârful statului, nu ne mai poate mira, că reacţia unui tânăr locotenent într-o asemenea etapă, este pe măsura celorlalţi. Pionul de pe tabla de şah, vroia să joace rolul Regelui, în condiţiile când şi nebunul, şef de mafie personală în veston de general cu patru stele, vroia şi el să intre în pielea Reginei. Dacă în această etapă totul este posibil, de ce locotenentul nostru, să nu încerce marea cu degetul. Realitatea este că rătăcitul, pusese paie pe foc, trăgând şi semnalul de alarmă, fără al bănui că o face conştient, pentru ceea ce se întâmplă, chiar şi acum în armată. Trebuie spus răspicat, pentru a separa apele, în care prea mulţi şi-au băgat picioarele. Trebuie spus răspicat, că să înţeleagă toţi, că Armata României nu este a vreunui plimbător pe o punte, vremelnic la putere. Nu este nici a opoziţiei, a deontologilor cu păr şi fără păr, a avocaţilor în haine militare sau fără haine, nici a locotenentului în uniformă sau fără ea. Care mai de care, acum un an ca şi acum, s-au îngrămădit ca muştele pe rahat, să ne explice nouă, cât de amar poate fi acesta dacă nu pui zahăr pe el. Ca să poţi vorbi despre armată, în primul rând trebuie să-ţi curga prin vene sânge de oştean, sânge care se formează în ani grei de cazarmă. Altfel nu eşti credibil. Când depui un jurământ militar trebuie să fi conştient că vei renunţa la multe dintre cele lumeşti. Nu vei rezista la această oaste, dacă între tine şi acest pământul stămoşesc, nu există un puternic legământ, pe care nu-l poate rupe nici o voinţă exterioară. Când te duci la această luptă, trebuie să înţelegi bine că sunt lucruri, care nu se pot negocia ori discuta. Lumea a ieşit acum un an în stadă, înţelegând un lucru simplu, că operaţiunea de resuscitare nu se poate negocia, lucru pe care Arafat l-a explicat lui Băsescu şi ăsta a crezut că l-a înjurat, neînţelegând nimic, cum de fapt sunt convins, că nici locotenentul rătăcit, nu a înţeles ce îi cerea jurământul dat. Jurămintele lor au fost nişte versuri albe recitate şi apoi uitate. Înţeleg că suntem diferiţi. Avem gesturi, plăceri, procupări diferite. Însă când facem pasul către meseria armelor, renunţăm la multe din plăcerile şi preocupările lumeşti, pentru că această meserie este încărcată de multe privaţiuni, greutăţi şi sacrificii. Uneori gândul te poartă şi dincolo de viaţă, pentru că sunt situaţii, când ştii că în faţă te poate întâmpina moartea şi totuşi trebuie să te duci să-ţi îndeplineşti misiunea, pentru că tu eşti acela pregătit să o execuţi şi nu altul. Militarii nu au fost pregătiţi pentru alte bătălii, pentru fricţiuni ori confruntări politice. I-am sugerat acum un an domnului locotenent să-şi facă armata lui personală, unde să-şi introducă în regulamente, tot ce-i trece prin minte şi mai cu seamă ieşirile spontane la mitinguri, încadrarea lor în timp şi spaţiu pecizând şi ţinuta. Eventuale participări la mitinguri internaţionale într-o ţinută de gală, că tot suntem în UE. Se strânsese-ră în jurul ideilor sale, spre surprinderea mea şi a altora, mai mulţi ofiţeri superiori şi generali, avocaţi în haine militare şi fără, analişti şi deontologi cu păr şi fără, care-şi dădeau cu părerea în ale milităriei. Cam cum putea acest Sucă, să reformeze armata. Însă nu a reeşit clar, de la nici unul dintre aceştia, dacă vor accepta vreodată, într-o situaţie de conflict armat, să fie apăraţi de o armată reformată după chipul şi asemănarea lui? Am crezut la un moment dat, că avem de aface în piaţă, cu o parte din reţetele cunoscutului lingvist nord-american Noam Chomsky, ce se folosesc în scopul manipulări maselor, puse în practică de serviciile noastre. Altfel nu prea se pupau datele între ele. Pentru că vorba academicianului Răzvan Teodorescu, un fin cunoscător a istoriei universale, ascultându-l, sugera printre altele la momentul apariţiei în piaţă a locotenentului, că ar fi fost necesar în acest caz o analiză psihiatrică, pentru a afla dacă un anumit prag de maturitate, ar fi fost depăşit. De acord cu Domnia Sa pentru că declanşarea acestui demers, dacă nu a fost o prostie a serviciilor, sigur a fost un gest, al unui om imatur. Şi atunci ca şi acum, ne vine greu să credem că la un serviciu de lucru cu cifru, pot fi numiţi ofiţeri imaturi ori iresponsabili. Dacă emotivul ministru Duşa, îi pune gradele pe umăr, atunci chestiunea aia, cu plecatul din servicii numai cu picioarele inainte, nu e banc.
Col.(r) Constantin Nour
