INCDPM: În România există mai mulţi medici şi asistente care s-au îmbolnăvit în spitale, decât se raportează

În România există în realitate mai mulţi medici, dar mai ales asistente medicale care se îmbolnăvesc în spitale, decât se raportează în statistici, fie din cauză că bolile profesionale nu sunt raportate periodic, fie de teamă să nu îşi piardă serviciul, conform unui document al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii (INCDPM), prezentat luni, la Sibiu. „În ţara noastră este un număr destul de mic de boli profesionale declarate în sectorul sanitar. Bolile profesionale nu sunt raportate periodic, fiind mai greu de recunoscut. Există o subraportare a numărului de expuşi şi o neraportare a numeroase boli profesionale, nerecunoaşterea acestora în sensul stabilirii relaţiei cu mediul de muncă, fie teama bolnavului că îşi pierde locul de muncă”, se arată în raportul INCDPM.  Potrivit aceluiaşi document, nu se fac controalele medicale la un număr mare de lucrători expuşi la riscuri în sistemul medical şi din cauza deficienţelor de logistică.  Conform unei statistici din 2010, în România s-au raportat 46 de cazuri de boli profesionale infecţioase şi parazitare la angajaţi din sectorul medical. Astfel, atunci au fost recunoscute opt cazuri de hepatită virală, 20 de cazuri de tuberculoză pulmonară şi un caz de cancer profesional la medici şi asistente din spitalele de stat şi private. Medicii şi asistentele medicale din spitale riscă tot mai mult să se îmbolnăvească la serviciu din cauza stresului, fiind tot mai puţini, iar pacienţii tot mai mulţi, a declarat Steluţa Nisipeanu, secretarul ştiinţific INCDPM, managerul unui proiect finanţat european, care se ocupă de sănătatea celor care lucrează în domeniul sănătăţii.  „Apariţia unor noi virusuri, noi substanţe active, noi tehnologii, dar şi creşterea stresului cotidian la care este supus personalul din sistemul medical (deficitul cronic de resurse umane şi materiale), determină necesitatea perfecţionării cunoştinţelor în materie de evaluare şi reducere a riscurilor de sănătate şi securitate în muncă”, a explicat Steluţa Nisipeanu.  Potrivit inspectorului Carmen Vonica de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în judeţ în ultimii şapte ani au fost înregistrate cinci cazuri de îmbolnăviri profesionale în rândul medicilor şi asistentelor. Spre exemplu, la Spitalul din Mediaş un angajat a luat TBC de la un pacient. Din 2005 până în 2012, şapte medici şi asistente au suferit accidente de muncă, două din cele mai grave cazuri fiind la Spitalul de Psihiatrie unde două asistente au fost agresate fizic de pacienţii internaţi

Adauga un comentariu

*