FCM Bacău poate fi salvat: „O să încerc în vară, acolo este potenţial”

După decesul lui Dumitru Sechelariu, preşedintele Daniel Scînteie spune că este foarte greu ca echipa moldoveană să mai continue.

Oficialul clubului moldovean susţine că FCM Bacău are şanse mici de supravieţuire, chiar dacă va primi banii din litigiul cu Steaua: „Acum, noi aşteptăm o decizie a tribunalului federal, asta pentru că Steaua s-a adresat acestui tribunal ca o ultima instanţă. În intreaga sa istorie, acest tribunal n-a întors niciodată decizia iniţială, astfel că sperăm să avem cîştig de cauză.Tribunalul trebuie să decidă cît mai repede punerea în aplicare de către FRF a hotărîrilor instanţei, deşi atunci cînd TAS a dat decizia ca fiind executorie, FRF-ul nu a luat măsuri, deşi era obligată. E o chestiune de timp. Avem unele datorii către Administraţia fiscală şi acolo se vor duce banii de la Steaua. Nu ştiu ce se va întîmpla cu clubul, pentru că este foarte greu să continui activitatea pe partea de fotbal”.Totuşi, Viorel Hrebenciuc a anunţat într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor că va ajuta echipa băcăuană: „O să încerc şi eu în vară să vedem cum putem să ajutăm clubul să meargă mai departe. Faptul că din Bacău răsar jucători precum Pantilimon sau Chiricheş demonstrează că există potenţial”.

Adauga un comentariu

*