‘Atonement’, cea mai bună dramă la Golden Globes

‘Atonement’ a obÅ£inut duminică prestigiosul trofeu pentru cea mai bună dramă în cadrul ediÅ£iei din acest an a premiilor Globul de Aur, marcată de greva scenariÅŸtilor, relatează AFP. Patru filme au obÅ£inut câte două premii fiecare: ‘Atonement’, musicalul ‘Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street’, ‘No Country for Old Men’ al fraÅ£ilor Coen ÅŸi lungmetrajul ‘Le scaphandre et le Papillon’, turnat de un american, însă în limba franceză.

Anunţarea acestor premii, decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (HFPA) într-un hotel din Beverly Hills (California, vest), a avut loc fără strălucirea obişnuită, ceremonia fiind torpilată de greva scenariştilor.

Niciun mare nume din domeniu nu s-a prezentat pentru a rosti un discurs de mulţumire.

DeÅŸi ‘Atonement’, care părea favorit cu ÅŸapte nominalizări, a obÅ£inut premiul cel mai apreciat, pentru cel mai bun film de dramă, acest lungmetraj britanic nu a mai obÅ£inut decât un alt trofeu, pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

‘Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street’ a obÅ£inut la rândul său două Globuri dintre cele patru la care putea pretinde: cel mai bun film de comedie sau musical ÅŸi cel mai bun actor la această categorie pentru Johnny Depp.

Considerat unul dintre filmele favorite în cursa pentru Oscaruri, care vor avea loc peste ÅŸase săptămâni, ‘No Country for Old Men’ a obÅ£inut Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – Joel ÅŸi Ethan Coen – ÅŸi pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, Javier Bardem.

‘Le scaphandre et le Papillon’ i-a adus americanului Julian Schnabel premiile pentru cel mai bun regizor ÅŸi cel mai bun film străin. La ultima categorie era nominalizat ÅŸi filmul regizorului român Cristinn Mungiu ‘4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile’.

Cei mai buni actori într-un film de dramă au fost desemnaÅ£i irlandezul Daniel Day-Lewis pentru rolul din ‘There Will Be Blood’, ÅŸi britanica Julie Christie pentru ‘Away from Her’.

Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolul său din ‘I’m Not There’.

La categoria film de animaÅ£ie a triumfat ‘Ratatouille’, iar premiul pentru cea mai bună melodie de film i-a revenit lui Eddie Vedder, solistul formaÅ£iei Pearl Jam, pentru ‘Guaranteed’, din ‘Into the Wild’, al lui Sean Penn.

Din cauza grevei scenariştilor, care durează de la 5 noiembrie, HFPA a amânat pentru 2009 decernarea unui Glob de Aur de onoare lui Steven Spielberg, prevăzută iniţial pentru această ediţie.

Lista principalilor învingători:

Cel mai bun film – categoria dramă: ‘Atonement’

Cel mai bun actor – dramă: Daniel Day-Lewis, ‘There Will Be Blood’

Cea mai bună actriţă – dramă: Julie Christie, ‘Away from Her’

Cel mai bun film – comedie sau musical: ‘Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street’

Cea mai bună actriţă – comedie sau musical: Marion Cotillard, ‘La Môme’

Cel mai bun actor – comedie sau musical: Johnny Depp, ‘Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street’

Cel mai bun regizor – Julian Schnabel, ‘Le scaphandre et le Papillon’

Cel mai bun scenariu – Ethan Coen ÅŸi Joel Coen, ‘No Country for Old Men’

Cel mai bun film de animaÅ£ie – ‘Ratatouille’

Cel mai bun film străin – ‘Le Scaphandre et le Papillon’ (FranÅ£a/SUA)

Cea mai bună actriţă în rol secundar – Cate Blanchett, ‘I’m Not There’

Cel mai bun actor în rol secundar – Javier Bardem, ‘No Country for Old Men’.ROMPRES

Adauga un comentariu

*