Baciu”: „Curtea de Apel va decide!” Bacăul anunţă că şeful Stelei nu scapă: ‘Nu apucă să facă asta’

Becali, despre decizia TAS în „cazul Baciu”: „Curtea de Apel va decide!” Bacăul anunţă că şeful Stelei nu scapă: ‘Nu apucă să facă asta’

După succesul Stelei în faţa lui Chelsea (1-0), Gigi Becali a primit şi o veste care să îi alunge bucuria. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne le-a trimis celor de la FCM Bacău o înştiinţare prin care anunţa că apelul Stelei în ceea ce priveşte „cazul Eugen Baciu” a fost respins, astfel că moldovenii trebuie să primească suma de 1 milion de euro, atât cât datorează Steaua pentru transferul fundaşului în Ghencea. Patronul Stelei spune, însă, că nu pune mare preţ pe decizia instanţei elveţiene şi anunţă că va lămuri situaţia la Curtea de Apel Bucureşti: „Despre decizia Tribunalului de la Lausanne pot să spun că eu voi aştepta doar decizia Curţii de Apel Bucureşti. Aşa cum a făcut şi Mititelu, eu am încredere doar în instanţele româneşti, nu în cele străine”, a spus Becali la DigiSport. La auzul declaraţiei lui Becali, preşedintele băcăuanilor, Daniel Scânteie, a declarat pentru ProSport că nu mai există timp fizic pentru ca Steaua să încerce întoarcerea situaţiei în instanţele civile româneşti, deoarece regulamentele UEFA sunt extrem de stricte în acest sens. De aceea, roş-albaştrii riscă sancţiuni severe dacă nu vor vira banii în conturile moldovenilor până la 31 martie: „Domnul Becali este într-o mare eroare, deoarece acesta ar putea să nu mai ajungă la Curtea de Apel cu Steaua deţinând licenţa de Liga I şi licenţa pentru participarea în cupele europene. În primul rând, FRF este obligată de UEFA să îi forţeze pe cei de la Steaua să ne plătească banii. Dacă nu, atunci forul continetal va intra în acţiune şi va face următorii paşi: va putea chiar dezafilia FRF, iar Stelei şi, implicit lui Becali, îi va opri un milion de euro din banii cuveniţi pentru parcursul în actuala ediţie a cupelor europene, adică exact suma pe care ne-o datorează”.

Adauga un comentariu

*