Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, va organiza marti, în ziua pomenirii Sfântului Simeon Noul Teolog, un cenaclu dedicat poeziei creştine. Evenimentul va fi precedat de Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul.
Conferenţiari de la Bucureşti şi Iaşi
Evenimentul face parte din seria acţiunilor culturale organizate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului cu prilejul Anului comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae. În cadrul cenaclului vor avea loc discuţii cu privire la opera de traducere realizată de părintele Dumitru Stăniloae. La acest cenaclu vor conferenţia conf. univ. dr. Dan Mihai Chiţoiu, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, şi lect. dr. Sabin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. „Această sărbătoare a fost legată de personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae pentru că este considerat cel mai mare teolog al sec. al XX-lea. Părintele Stăniloae ne-a arătat cât de importantă este poezia creştină. Dorim să atragem atenţia asupra importanţei limbajului poetic în teologie printr-un recital de poezie creştină. Acest recital se vrea o rugăciune a poeziei şi o poezie a rugăciunii“, a adăugat pr. paroh Ioan Bârgăoanu.