Dinamo Bucureşti a dat primele două lovituri importante pe piaţa transferurilor aducându-i pe Torje şi Mansour, ambii de la Politehnica Timişoara.
Mutările sunt ca un răspuns la transferurile efectuate deja de lidera CFR Cluj, în timp ce Rapid şi Steaua, celelalte două pretendente importante la titlu, nu au reuşit să se remarce încă.
În căutarea unui jucător care să asigure flancul drept, Dinamo a reuşit să-l achiziţioneze pe Gabriel Torje, jucător pentru care campionii plătesc două milioane de euro şi 50 % dintr-un viitor transfer.
Cristian Borcea a confirmat că negocierile au fost extrem de dure şi contractul s-a semnat la ora şapte dimineaţa, Torje fiind principala ţintă a dinamoviştilor în ultimii ani.
Jucătorul va aparţine de Dinamo în următorii cinci ani, ca şi atacantul Mansour, însă ultimul se va alătura mai târziu lotului pregătit de Cornel Ţălnar.
În schimb, Dinamo a confirmat că s-ar putea despărţi de atacantul Claudiu Niculescu în cazul în care se va primi o ofertă avantajoasă în primul rând pentru jucător.
Gabriel Torje a ţinut să precizeze că în ciuda faptului că s-a născut şi a crescut la Timişoara, a ales Dinamo pentru a putea face un pas înainte în cariera sa de jucător.
Dinamo îi va transfera şi pe Todorovski şi Gussev, dacă aceştia vor confirma în cantonamentul din Cipru, cei doi fotbalişti putând fi ultimele mutări ale lui Dinamo în această iarnă.